Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Zece migranți descoperiți de polițiștii de frontieră într-un autocamion cu profile metalice

Zece migranți descoperiți de polițiștii de frontieră într-un autocamion cu profile metalice

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu omologii bulgari, au depistat zece cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în compartimentul cu marfă al unui camion.

În data de 28.01.2026, în jurul orei 03.40, în parcarea din proximitatea stației de taxare Calafat-Vidin, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu polițiștii de frontieră bulgari, au selectat pentru control un autocamion înmatriculat în Turcia. Acesta era condus de un cetățean turc, în vârstă de 61 de ani, care circula pe ruta Turcia-Germania și transporta, conform documentelor, profile metalice.

La controlul amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiți zece cetățeni străini. În urma cercetărilor a rezultat faptul că aceștia provin din Turcia, Maroc, Iran, Irak, Bangladesh, Pakistan și Siria.

La scurt timp, în conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră cu ocazia căreia au fost predați autorităților competente din Bulgaria șoferul turc, grupul de zece persoane și mijlocul de transport în care aceștia au fost ascunși, pentru continuarea cercetărilor.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire