Peste 39.700 de candidați din toată țara susțin astăzi, 15 iulie 2025, proba scrisă din cadrul Concursului Național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante din învățământul preuniversitar.
Examenul începe la ora 9:00 și se desfășoară simultan în 121 de centre din 41 de județe și din municipiul București.
Proba scrisă are o durată de 4 ore și vizează evaluarea cunoștințelor de specialitate și a competențelor didactice ale candidaților.
Pentru persoanele cu deficiențe de vedere sau alte condiții speciale, durata probei poate fi prelungită cu 1–2 ore, iar comisiile județene au adaptat procedurile pentru a asigura condiții echitabile.
Subiectele și baremele pentru cele 119 discipline de concurs sunt realizate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și vor fi publicate pe site-ul oficial subiecte.edu.ro după încheierea probei.
Cele mai multe opțiuni pentru proba scrisă au fost înregistrate pentru:
-Învățământ preșcolar în limba română – peste 8.300 de candidați
-Învățământ primar în limba română – peste 6.100
-Educație fizică și sport – peste 3.600
-Limba și literatura română – peste 2.300
-Limba engleză – peste 2.000
Evaluarea lucrărilor se va face digitalizat în centre special constituite.
Primele rezultate vor fi afișate pe 22 iulie la sediile inspectoratelor școlare și online. Contestațiile pot fi depuse în 22 iulie (până la ora 21:00) și 23 iulie (până la ora 12:00), iar rezultatele finale vor fi publicate pe 30 iulie.
Cei care obțin minimum nota 7 la ambele probe pot fi repartizați pe posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizare).
Candidații care obțin minimum nota 5 pot ocupa posturi pe durată determinată (suplinire). Repartizarea finală se va face în perioada 31 iulie – 1 august, în ședințe publice.
Zi de foc pentru viitorii profesori: proba scrisă a concursului național de titularizare are loc astăzi, 15 iulie























