ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI MARCATĂ LA I.P.J. MARAMUREŞ

Împlinirea a 99 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri a fost marcată astăzi la sediul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş, în cadrul unei şedinţe festive condusă de şeful inspectoratului, comisar şef de poliţie Ionel Todoran.

Momentul aniversar a debutat cu intonarea imnului de stat al României. Pentru a evoca toate momentele care au dus la împlinirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, ne-a onorat cu prezenţa doamna dr. Klara Guseth, director al Arhivelor Naţionale Maramureş.

Festivitatea a continuat cu felicitarea poliţiştilor care, pentru merite excepţionale în activitatea profesională, prin Ordin al Ministrului Afacerilor Interne, au fost avansaţi în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim. Este vorba despre patru ofiţeri şi opt agenţi de poliţie.

Totodată, agentul principal de poliţie Nodiş Ciprian, din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus, a fost felicitat pentru rezultate deosebite obţinute în activitate şi pentru modul profesionist de acţiune în cadrul constatării unor infracţiuni de contrabandă cu ţigări.

De asemenea au fost felicitaţi şi cei şapte poliţişti maramureşeni care au promovat concursul de trecere în corpul ofiţerilor şi care începând cu data de 1 decembrie vor avea gradul de subinspector de poliţie.

Nu au fost uitaţi nici poliţiştii care au reprezentat cu succes Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş la competiţiile sportive organizate la nivel naţional, aceştia primind diplome din partea conducerii unităţii. 

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, poliţiştii maramureşeni urează tuturor românilor LA MULŢI ANI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.