Gabriel Zetea: Zona Codru evoluează de la an la an, prin realizarea unor proiecte extrem de importante pentru comunitate
Sâmbătă și duminică, 10 și 11 septembrie 2016, la Asuaju de Sus s-a desfășurat cea de-a 46-a ediţie a „Festivalului Interjudeţean al Folclorului din Ţara Codrului”, cunoscut şi sub denumirea de „Târgul Cepelor”. La eveniment au participat, și în acest an, peste 10.000 de persoane, iar pe scenă au evoluat 20 de ansambluri folclorice și artiști de renume ai muzicii populare.
Deschiderea oficială a avut loc duminică, 11 septembrie, la ora 12.00, iar invitației lansate de primarul Vasile Boitor au răspuns președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședintele CJ, Lucian Morar, parlamentari de Maramureș, primari, consilieri județeni, dar și fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea. Marea majoritate a oficialităților aflate pe scena din Asuaj au dorit să ia cuvântul pentru a-i saluta pe toți cei prezenți, dar mai ales pentru a-l lăuda pe harnicul primar, Vasile Boitor, cunoscut și ca cel mai longeviv edil al Maramureșului.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că a fost prezent la multe ediții ale acestui festival care se desfășoară anual la Asuaj și că vede, cu încântare, cum zona Codru evoluează de la an la an, prin realizarea unor proiecte extrem de importante pentru comunitate: drumuri, canalizări, construirea de poduri și podețe.
”Îi mulțumesc primarului comunei Asuaju de Sus că a dat încă o dată, Consiliului Județean Maramureș, posibilitatea de a intra în parteneriat pentru organizarea acestui festival de răsunet. Consider că, după un an întreg de muncă și griji, fiecare dintre noi avem nevoie de o zi de sărbătoare, o zi în care să ne preocupăm de noi, să ne simțim bine unii cu alții. Sărbătorile pe care le organizăm în Maramureș sunt extrem de importante, fiindcă dau ocazia participanților de a se bucura de câteva momente de relaxare, iar pe cei plecați să muncească în străinătate, astfel de momente îi determină să revină cu și mai mult drag acasă”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Și vicepreședintele CJ, Lucian Ioan Titus Morar a amintit importanța acestei manifestări care are loc an de an în Asuaju de Sus și a precizat că a participat la multe dintre edițiile anterioare, din calitatea de fost primar al comunei Ulmeni.
”Am venit de fiecare dată cu plăcere pentru a fi alături de Vasile Boitor la Târgul Cepelor, doar că în ultimii opt ani am participat din calitatea de primar, iar acum am venit ca vicepreședinte al CJ Maramureș. Alături de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și alături de vicepreședintele CJ, Ioan Doru Dăncuș ne vom apleca și mai mult asupra problemelor existente în zona Codrului și a Someșului”, a precizat Lucian Morar.
La cuvânt s-au înscris, pe rând, parlamentari și consilieri județeni, dar și primarii din comunitățile vecine sau edili veniți din Maramureșul Voievodal pentru a fi alături de primarul din Țara Codrului, Vasile Boitor. Edilul din Asuaju de Sus a mulțumim tuturor celor prezenți atât pe scenă, cât și în mulțime și a promis că va menține tradiția acestui festival și peste timp.























