ADVERTORIAL: Deputatul  PMP , Adrian Todoran, ia atitudine: “NU ÎI MAI TAXAŢI PE ROMÂNII CARE ADUC BANI ÎN ŢARĂ!”

ADVERTORIAL: Deputatul  PMP , Adrian Todoran, ia atitudine: “NU ÎI MAI TAXAŢI PE ROMÂNII CARE ADUC BANI ÎN ŢARĂ!”

Deputatul PMP Adrian Todoran, ia atitudine privind măsurile fiscale care vizează veniturile celor care muncesc în străinătate:

“Justificarea banilor trimişi în ţară de românii care lucrează în străinătate, pentru sume mai mari de 1.000 euro, nu este altceva decât o nouă încercare disperată a PSD de a aduce bani la bugetul de stat. Confiscarea sumelor ce nu pot fi justificate cu documente, precum şi amenzile aplicate ar mai întregi bugetul sufocat de presiunea promisiunilor electorale neonorate.

O astfel de măsură reprezintă o grea lovitură pentru economia românească. În ultimii zece ani, românii din diaspora au adus în ţară mai mulţi bani decât investitorii străini. Dacă se va cere justificare pentru valuta trimisă acasă, cei care lucrează în străinătate vor stopa transferul de bani. Vor avea de suferit atât ei, cât şi familiile lor din ţară. Mulţi lucrează fără documente şi nu pot justifica veniturile. Iar cei care sunt cu acte în regulă se vor lovi de birocraţia impusă în acest caz.

În prezent, valuta trimisă în ţară poate fi în mare parte verificată, fiind transmisă prin sistem bancar, însă în cazul în care vor trebui justificaţi, banii vor fi trimişi în numerar, statul nemaiputand cuantifica sumele care vin în ţară. Rămâne de văzut dacă ministrul Eugen Teodorovici va susţine acestă măsură, faţă de care şi-a manifestat scepticismul, declarând că românii care trimit bani acasă nu au de a face cu acte de terorism.

Într-o ţară în care asistaţii social sunt tot mai numeroşi, iar pensiile nesimţite continuă să consume tot mai multe resurse financiare, o astfel de măsură a fost gândită doar pentru a rezolva aceste probleme.”

(P)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.