ADVERTORIAL: Deputatul USR, Vlad Emanuel Duruș cere demisia șefului ANSVSA, Geronimo Răducu Brănescu

Maramureșul e unul dintre județele în care nu a fost identificat niciun focar de pestă porcină. Totodată, e zona cu un grad mare de risc, pentru că în județele învecinate Satu Mare și Sălaj, au fost depistate mai multe puncte cu pestă porcină.

„În ultima săptămână am fost pe la 18 primării din județ. Am bătut toată zona Codrului și cea mai mare parte a Văii Izei. Informările legate de pesta porcină sunt aproape inexistente. Măsuri de prevenire….aproape zero. S-au închis târgurile și cam asta e singura „acțiune” cu care defilează autoritățile pe subiect. Primarii, viceprimarii sau secretarii de primării, cu care am vorbit, spun că nu au fost făcute instruiri. O parte din primării au primit câteva afișe. Ele erau lipite pe câte un geam de pe holurile instituției. Cine citește, bine, cine nu, ghinion!” a spus deputatul USR, Vlad Emanuel Duruș.

Marea problemă, cea a mistreților purtători ai virulusui, e nerezolvată. În zona Codrului, în cea a Someșului, aceștia fac ravagii în culturi. Se apropie foarte mult de gospodării. Cei care sunt purtători ai virusului îl împrăștie pe culturi, prin intermediul cărora se transmite la animalul sănătos din curțile oamenilor.

Politica de delăsare a Ministerului pe acest subiect, deși au fost avertizați de CE asupra impactului devastator încă din februarie 2017, a transformat România într-un mare abator. „Problema ar fi trebuit dezbătută de urgență în CSAT, pentru că privește siguranța națională. Se estimează că 1 milion de porci vor fi sacrificați. Impactul economic și social e greu de cuantificat. Efectele vor fi resimțite și peste un an”, a completat deputatul Duruș.

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.