Australianul Beaua Graham a făcut primul antrenament cu Știința Explorări

Australianul Beau Graham a făcut în această dimineață primul antrenament cu noua lui echipă, Știința Explorări. Graham a sosit în Baia Mare direct din Kazahstan, unde a participat cu Australia B la Jocurile Asiatice.

Beau Graham (Știința Explorări): Am ajuns la Știința Explorări după ce am fost contactat de agentul meu, care mi-a spus că acest club este interesat de serviciile mele. Mi s-a spus că este o echipă bună, iar Baia Mare este un oraș frumos. Ne-am înțeles din punct de vedere financiar și astfel a început prima mea experiență în Europa. Sunt hotărât să mă antrenez din greu pentru a putea fi, dacă se poate, un jucător decisiv pentru Explorări și sper să avem succes în noul campionat.

Marius Botea (antrenor principal Știința Explorări): L-am adus pe Beau Graham la echipă, pentru că eram deficitari pe postul de centru, după plecarea lui Vlad Cuciureanu. Este foarte tânăr dar are referințe bune și sper să ne ajute mult în noul sezon.

Beau Graham va debuta în tricoul echipei Știința Explorări în amicalul pe care baimarenii îl vor disputa azi de la ora 17, pe teren propriu, în compania vicecampioanei CSVM Zalău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.