Călin Matei: „PSD dorește să respecte vocea străzii!”

În conferință de presă, lideri ai PSD Maramureș au atras atenția asupra pericolului adus în județ de schimbarea de putere politică la nivel central și de repercusiuni inevitabile ce se arată. Gabriel Zetea, președinte PSD și vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest, a atras atenția asupra viitorului investițiilor începute în județ, dat fiindcă guvernul PNL a anunțat că anulează fondul investițional FNDI și că ar putea să retragă și programul voucherelor de vacanță, cel care a adus o creștere vizibilă a turismului maramureșean. Context în care, afectat fiind județul, liderul PSD a spus că se va merge până la acționarea în judecată a guvernului și a primului ministru Orban, pentru daune aduse direct Maramureșului.

De cealaltă parte, deputatul Călin Matei, membru al comisiei Buget- Finanțe,  a adus detalii interesante din viața politică națională, lucruri nespuse și neștiute publicului larg. O dovadă de respect la adresa electoratului maramureșean, care ar trebui să știe adevăruri, dincolo de ceea ce răzbate din presă și de pe mediile online total subiective.

„Aș vrea să vă povestesc cum a fost la audierea miniștrilor. Pentru că în decursul celor șapte ani de parlamentar, am audiat în comisiile de specialitate mulți miniștri. Dar a fost pentru prima dată când am audiat un ministru, în comisia Buget- Finanțe, ce ne-a lăsat pe toți perplecși. Într-o audiere de trei ore, i-au fost puse lui Florin Câțu cam 120 de întrebări, din care a răspuns la trei! În schimb, acest Câțu a fost un om care, timp de trei ani de zile, poate chiar patru, a fost unul dintre cei mai alarmiști oameni din opoziție. „Nu sunt bani de pensii, nu sunt bani de salarii, Teodorovici spion rus”,. Noi am încercat, în comisii, să nu facem vendete, așa ne-am propus din start, să votăm miniștrii care am crezut că sunt buni. Și au fost unii care au primit votul de încredere, chiar dacă în comisiile parlamentare era PSD-ul majoritar..

Legat de constituirea Guvernului, să știți că Dragnea a avut dreptate când l-a îndepărtat pe Tudose, Ați văzut, au fost nevoiți la constituirea Guvernului să scoată la vedere câțiva ofițeri activi din politică, pe care noi îi cam știam, Știam de Tudose, știam cine îi Daniel Constantin, cine îi Georgian Pop, și pe ce canale diplomatice înstelate… cu epoleți, lucrează. Așa a trecut guvernul României. Iar legat de cei care au trădat de la PSD, au fost aceiași de la moțiune, plus doi, au fost cu toții excluși din PSD. Spre deosebire de alții, ce n-au luat nici o măsură statutară, noi i-am exclus. Și ca să știți, armonia în noul guvern va dura exact până la constituirea noului buget. Dacă nouă, care am avut o majoritate foarte confortabilă, ne-a fost foarte greu să trecem un buget, ținând seama de pretențiile UDMR-ului și ale altor partide mai mici (…astea nu se spun, sunt negocieri de fiecare dată), o să-i vedem pe domnii Câțu și Orban cum vor negocia bugetul. Care nu va fi un buget pentru România. Ci pentru clientela politică majoritară la acest moment. Un buget useristo-udemeristo-pemepisto și liberal mai puțin, că vor trebui să lase la alții, lucru ce va avea repercusiuni grave pentru 2020.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.