Condamnați la închisoare, opriţi în frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat și predat autorităților competente trei cetățeni români, căutați de autoritățile din România pentru săvârşirea infracțiunilor de furt calificat, fals în declarații, precum și infracțiuni contra ordinii și siguranței publice.

Primul urmărit a fost depistat în data de 13 august a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, când s-a prezentat pe sensul de intrare, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român V. S., în vârstă de 47 de ani, din județul Satu Mare.

La verificări, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare. Astfel, bărbatul avea de ispășit o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni contra ordinii și siguranței publice.

Al doilea urmărit general a fost reținut, tot în PTF Petea, în data de 14.08.2019, în jurul orei 13,30, când s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră. Cetățeanul român T.N. în vârstă de 65 de ani, domiciliat tot în județul Satu Mare are de executat o pedeapsă de 7 luni închisoare pentru infracțiuni de fals în declarații.

Iar al treilea urmărit general, a fost identificat ieri, 16.08.2019, în același Punct de Trecere a Frontierei, în jurul orei 01.30. Este vorba de cetățeanul român C.P. de 32 de ani, domiciliat în judeţul Iași. Pe numele lui, Judecătoria Roman a emis un mandat european de arestare, bărbatul având de executat 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În toate cele trei cazuri, persoanele urmărite au fost predate unor echipaje din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.