Deputatul PNL de Maramureş, Viorica Cherecheş trage un nou semnal de alarmă legat de criza vaccinurilor

Într-o interpelare adresată Ministrului Sănătăţii, deputatul PNL de Maramureş, Viorica Cherecheş a tras un nou semnal de alarmă în ceea ce priveşte criza vaccinurilor pentru copii.

“Stimate Domnule Ministru, Ministerul Sănătăţii nu a luat nicio măsură în ciuda faptului că a fost informat de disponibilitatea a câteva sute de mii de doze de vaccin antirujeolic. Prin urmare din luna ianuarie şi până în luna mai, câteva sute de copii s-au îmbolnăvit şi alţii au murit din cauza iresponsabilităţii şi a neimplicării de care dau dovadă cei care ar fi trebuit să ia măsuri urgente. Problema acestei boli nu este una care să fie tratată cu indiferență, mai ales pentru că poate avea consecințe grave, înregistrându-se numeroase cazuri de deces în România. În cazul în care cei mici nu sunt imunizaţi la timp şi ulterior contactează boala, riscă să rămână cu sechele”, a spus medicul Viorica Cherecheş în documentul adresat demnitarului.

Deputatul a precizat că în cele patru luni scurse de la debutul crizei vaccinurilor, cei responsabili nu au luat nicio măsură pentru a remedia problema.

“Încă de la sfârşitul lunii ianuarie, 10 judeţe anunţau epuizarea stocurilor de vaccin antirujeolic, în timp ce în celelalte judeţe vaccinul se găsea doar la câteva cabinete medicale, iar numărul cazurilor este în creştere în fiecare zi.

Ne jucăm cu sănătatea şi viitorul copiilor noștri! Ne cramponăm de proceduri, nu suntem în stare să accelerăm procesul de achiziţie pentru dozele de vaccin antirujeolic. De două luni, doar promisiuni în loc de fapte concrete, doar analize şi raportări sterile în loc de achiziţii”, a mai scris medicul în documentul citat.

“Numărul cazurilor de copii bolnavi este în creştere iar cei responsabili nu fac nimic pentru a rezolva criza. Vă reamintesc că sunteţi cel responsabil de asigurarea celor mai bune condiţii pentru dezvoltarea copiilor din România. Le încălcaţi un drept fundamental, prin refuzarea vaccinului.

Numărul cazurilor de rujeolă  a atins cote alarmante, iar infecţia se află într-o continuă răspândire. În acest moment criza vaccinurilor a devenit acută, numărul deceselor a ajuns la aproape 30 şi cel al îmbolnăvirilor la peste 6000”, a mai adăugat medicul.

Viorica Cherecheş spune că ignorarea problemei crizei vaccinurilor sau tratarea ei cu superficialitate ar putea crea un precedent extrem de periculos pentru sănătatea românilor.

“Dacă la o simplă boală a cărei răspândire poate fi stopată cu un simplu vaccin nu se iau măsuri, atunci ce să mai vorbim despre programele naţionale pentru boli grave şi incurabile. În România europeană a anului 2017 se poate muri din cauza unor boli ale copilăriei care în alte ţări au un procent de morbiditate nesemnificativ.

Copiii mor rând pe rând din cauza lipsei unor banale vaccinuri şi a incapacităţii Ministerului Sănătăţii de a lua măsuri concrete”, a spus deputatul.

Deşi în acest moment în România vaccinurile necesare pentru imunizarea copiilor există, Ministerul Sănătăţii nu a gestionat eficient situaţia pentru ca acestea să ajungă acolo unde este nevoie de ele.

“România se confruntă cu o situaţie paradoxală, există vaccinuri în ţară, însă în acelaşi timp populaţia nu are acces la ele, astfel că părinţii sunt obligaţi să le achiziţioneze din străinătate.

Rata de vaccinare continuă astfel să fie foarte mică. Este  important să se  respecte schemele naționale de vaccinare pentru a asigura cea mai bună protecție posibilă împotriva bolilor ce pot fi prevenite.

Administrarea vaccinurilor, achiziţionarea lor din timp şi în număr optim este o problemă care necesită atenţie urgentă. De asemenea, în alte ţări europene s-a dispus ca şi măsură de tip preventiv  crearea unui stoc tampon. Din păcate în România nu există o procedură de achiziţii prin care să fie creat acest stoc, asigurându-ne confortul în astfel de situaţii.

Lipsa vaccinurilor este o problemă de sănătate publică şi toate procedurile trebuie tratate cu maximă celeritate pentru sănătatea copiilor”, a subliniat deputatul.

Parlamentarul Viorica Cherecheş nu este la prima interpelare adresată Ministerului Sănătăţii pe această temă. La începutul lunii aprilie a mai depus o adresă similară dar nu i s-a răspuns la ea, asta în timp ce în ţară criza vacinurrilor s-a acutizat.

„Pe data de 4 aprilie 2017 am mai făcut o interpelare pe acest subiect dar nu s-a luat nicio măsură şi nu am primit niciun răspuns la adresa depusă. Numărul cazurilor de rujeolă creşte în continuare şi nu se se face nimic şi nu se ia nicio măsură!

Vă solicit să luaţi act cu promptitudine de această problemă şi să aveţi în vedere reglementarea acestor situaţii în cel mai scurt timp. Este imperios necesară urgentarea aprovizionării cu vaccinuri și acoperirea schemei  anuale de vaccin!”, a concluzionat deputatul PNL de Maramureş, Viorica Cherecheş.

La interpelarea depusă, parlamentarul a solicitat răspuns scris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.