Eveniment de tip  workshop la Baia Sprie. Inițiativa primarului Bîrda Sebastian Alin pentru elaborarea  „Strategiei de Dezvoltare a orașului Baia Sprie pe perioada 2021-2027”!

Eveniment de tip  workshop la Baia Sprie. Inițiativa primarului Bîrda Sebastian Alin pentru elaborarea  „Strategiei de Dezvoltare a orașului Baia Sprie pe perioada 2021-2027”!

Ieri, 8 aprilie 2021, la inițiativa primarului Bîrda Sebastian Alin, angajați din toate departamentele Primăriei Baia Sprie alături de consilerii locali au participat  la un workshop care a avut ca subiect elaborarea „Strategiei de Dezvoltare a orașului Baia Sprie pe perioada 2021-2027” – o consultare reală și absolut necesară a specialiștilor implicați în administrația locală și a celor aleși să reprezinte interesul cetățeanului.

“Atelierul de lucru a fost conceput sub forma participării cu idei și sugestii care să fie introduse în proiectul strategic și predictiv ce stă la baza dezvoltării pe termen lung a comunității noastre. Fiecare participant și-a adus contribuția prin propuneri pe diferite teme, trecându-se prin toate domeniile de interes major: infrastructură, agricultură, turism, educație, energie, mediu, cultură, social, mediu de afaceri, digitalizare și optimizare de servicii integrate. Documentul care va fi elaborat va cuprinde direcțiile majore de dezvoltare ale orașului în următorii ani, în principal pe accesarea de fonduri nerambursabile, dar și pe investiții din fonduri proprii. Urmează un workshop asemănător cu participarea mediului de afaceri și a investitorilor care de asemenea sperăm să genereze idei și strategii viabile și aplicabile în orașul nostru.” a menționat primarul orașului Baia Sprie, Bîrda Sebastian Alin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.