Infracţiuni şi contravenţii silvice constatate de poliţişti

Pentru Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş, reducerea fenomenului tăierilor ilegale de arbori reprezintă un domeniu prioritar, fapt pentru care poliţiştii urmăresc în permanenţă îmbunătățirea măsurilor de prevenire și combatere specifice și protejarea integrității fondului forestier.

Pentru aceasta ei desfăşoară activități complexe care presupun controale în trafic pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, controale în fondul forestier pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori şi controale la punctele de lucru ale societăților care depozitează/procesează/exportă material lemnos sub aspectul verificării provenienței, depozitării, înregistrării și valorificării acestuia.

Acţiunile poliţiştilor din ultimele zile s-au soldat cu constatarea mai multor infracţiuni de tăiere ilegală şi furt de arbori, cu depistarea unor transporturi de material lemnos fără documente legale, cu aplicarea de sancţiuni contravenţionale în valoare de 34 000 de lei şi cu confiscarea cantităţii de 28 mc material lemnos.

Pentru tăiere ilegală de arbori şi distrugere s-a întocmit dosar penal la Vadu Izei, după ce trei persoane au tăiat arbori de esenţă stejar, fag şi carpen de pe terenurile mai multor proprietari din localitatea Valea Stejarului. Alte două dosare penale pentru tăiere ilegală şi furt de arbori au fost întocmite de poliţiştii din Vişeu de Sus care au identificat două persoane ce au tăiat peste 40 de arbori de esenţă foioase şi răşinoase din locul numit „Delta Novat”.

Pentru transport ilegal de material lemnos au aplicat sancţiuni poliţiştii Secţiei 7 Suciu de Sus, cei ai Poliţiei oraşului Borşa şi ai oraşului Săliştea de Sus. De asemenea aceştia au indisponibilizat o autoutilitară şi o semiremorcă folosite la transport.

Foto: Arhiva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.