Manifetări publice, în  siguranță

Timp de 4 zile, jandarmii maramureșeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia activităților cultural-artistice și sportive organizate în municipiul Baia Mare și în localitatea Lunca la Tisa.
Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, jandarmii se vor afla în zona în care se vor desfășura manifestările programate pentru acest sfârșit de săptămână.  Pe timpul acţiunii jandarmii vor purta discuţii cu cetățenii, le vor prezenta misiunile Jandarmeriei şi îi vor informa cu privire la respectarea normelor de convieţuire socială.
Având în vedere faptul că organizatorii estimează prezenţa unui public numeros la aceste acțiuni, le recomandăm participanţilor:
§ să respecte indicaţiile organizatorilor şi ale forţelor de ordine;
§ să nu se implice în incidente care ar putea conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice;
§ să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale;
§ să supravegheze minorii pentru a nu îi pierde în mulţime;
§ să solicite sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului 112, în caz de urgenţă.
În această misiune jandarmii vor coopera cu efective din cadrul I.P.J. Maramureș, I.S.U. Maramureș și din cadrul Poliției Locale.

Informații suplimentare:
Evenimentele anunțate până în acest moment sunt următoarele:

Începând de azi, de la ora 12:00 și până duminică, în Piaţa Libertăţii din Baia Mare se desfășoară evenimentul „Festivalul Mediteranean Baia Mare 2019”.

Sâmbătă, începând cu ora 09:00, pe platoul din faţa Monumentului Ostaşului Român şi pe aleile din Parcul Tineretului Baia Mare, Palatul copiilor organizează Concursul Naţional „Cupa Nordului”. Începând cu ora 10:00, USR – Filiala Maramureş organizează în Parcul „Regina Maria” din Baia Mare, evenimentul sportiv – recreativ „USR susţine Mişcarea”.

De asemenea, începând cu ora 11:00, pe Stadionul „Arena Zimbrilor” din Baia Mare se va desfăşura meciul de rugby din Superliga Cecbank dintre echipele C.S.M. Ştiinţa Baia Mare – Dinamo Bucureşti iar de la ora 17:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare se va desfăşura meciul de handbal feminin dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare şi H.C. Zalău, din cadrul Ligii Florilor.

Duminică, începând cu ora 15:00, în centrul localităţii Lunca la Tisa, Filiala Maramureş a Uniunii Ucrainenilor din România, organizează evenimentul cultural-artistic, „Întâlnire cu fii satului”.

Totodată, începând cu orele 15:00, Asociația Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureş, organizează în Baia Mare, evenimentul caritabil „Roţi pentru viaţă”.

Luni, începând cu ora 10:00, în municipiul Baia Mare, se desfășoară evenimentul Promovarea Centenarului Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” -marş biciclistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.