MARAMURES: Violenţă în familie – 2 ordine de protecţie emise de poliţişti

 In cursul zilei de ieri, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la mai multe scandaluri în familie pe raza judeţului nostru.

În Cupşeni, o femeie de 20 de ani a sesizat poliţia cu privire la faptul că soţul ei, în vârstă de 31 de ani, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, a agresat-o fizic. În urma completării formularului de evaluare a riscului s-a concluzionat faptul că nu se impune  emiterea unui ordin de protecție asupra agresorului. În cauză urmează să se efectueze cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Polițiștii Secției 4 Leordina, au fost sesizaţi de către o femeie de 47 de ani, din localitate despre faptul  că, pe fondul unor discuţii purtate în contradictoriu, a fost agresată de către soţ. În acest caz s-a întocmit formularul de evaluare a riscului, dar victima s-a opus emiterii unui ordin de protecţie provizoriu. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

În municipiul Baia Mare, o femeie de 39 de ani a sesizat poliţia despre faptul că  în  data de 27 iulie, soţul ei în vârstă de 43 de ani, pe fondul unor discuţii contradictorii, a agresat-o. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuni de violenţă în familie şi s-a emis ordin de protecţie provizoriu.

Aseară, în jurul orei 23.40, poliţiştii din Satulung , au intervenit la un scandal în familie, unde poliţişti au constatat că o femeie de  38 de  ani, din localitate, a fost agresată atăt ea cât şi cei patru minori ai ei, de către concubinul ei în vârstă de 41 de ani. În cauză au fost întocmite documente de cercetare sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie şi s-a emis ordin de protecție provizoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.