Mesajul președintelui Consiliului Județean Maramureș, cu ocazia zilei de 9 Mai – Ziua României și a Europei!

România constituie un exemplu fericit în Uniunea Europeană, prin tripla semnificație pe care o are ziua de 9 Mai, într-o perioadă în care tensiunile politice escaladează între state, iar liniștea și stabilitatea sunt amenințate.

Istoria a dovedit că doar popoarele care cred în victorie pot învinge, iar înaintașii noștri erau animați nu doar de patriotism, ci și de încrederea în forțele proprii, fapt concretizat la 9 mai 1877, prin  proclamarea Independenței de Stat a României, prin memorabilele cuvinte rostite de Mihail Kogălniceanu: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare!”.

Noi, cei de astăzi, dar și generațiile viitoare, nu avem voie să uitam nici de sutele de mii de români jertfiți în lupta dusă, până la victoria finală, împotriva Germaniei naziste. Semnarea actului capitularii, la 9 Mai 1945, punea capăt nu doar celei mai sângeroase conflagrații din istoria omenirii, dar și pericolului ce plana asupra unei Europe îngenuncheate de dictatură, deschizând drumul spre memorabilul eveniment din 9 Mai 1950, când, prin Declarația Schuman era semnat actul de naștere al Uniunii Europene.

Astăzi, de Ziua Europei, trebuie să fim mândri de țara noastră, stat membru în cea mai reprezentativă uniune politică, economică, socială și culturală, entitate care cuprinde între granițele sale peste 500 de milioane de cetățeni cu drepturi egale. Alături de celelalte țări membre, suntem datori să luptăm pentru unitatea și dezvoltarea Uniunii Europene, contracarând tendințele naționaliste și euroscepticismul, fără însă a ne pierde identitatea și valorile care ne definesc ca națiune liberă și independentă.

Vă invit să celebrăm ziua de 9 Mai ca pe o mare sărbătoare a românilor, care au demonstrat de-a lungul timpurilor că știu să-și prețuiască înaintașii și propria istorie.

Iar în 26 mai, prin responsabilitate și implicare civică, să-i trimitem în Parlamentul European pe cei mai buni și reprezentativi dintre noi, români și patrioți adevărați care să acționeze și să muncească spre bine și în interesul României, pentru pacea, solidaritatea, unitatea și bunăstarea statelor membre.

La mulți ani, Europa, La mulți ani, România!

Gabriel Valer Zetea, Președintele Consiliului Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.