S-a născut pe plaiuri maramureșene în vara anului 1926, în localitatea Vișeu de Jos, din părinții Gavrilă și Maria (născută Năsui), fiind primul din cei patru copii (doi băieți și două fete).
Fratele mai mic, Vasile Vancea, născut în anul 1930, s-a stabilit la Fetești, fiind pilot pe avioane MIG cu grad de maior, în prezent decedat. Sora mai mare, Anuța, născută în anul 1928, în prezent decedată, a fost de meserie tipograf la Poligrafia Timișoara, iar sora cea mică, Marioara, născută în anul 1939, a fost secretară la Grupul școlar CFR Timișoara, în prezent pensionară. Tatăl a fost de meserie acar CFR, iar mama casnică, ocupându-se de creșterea celor 4 copii. Copilăria lor a fost marcată de diversele schimbări de domiciliu, cea mai mare perioadă de stabilitate fiind în Leordina, unde face și școala primară, pe care a absolvit-o în anul 1936.
În același an s-a înscris la Liceul teoretic Dragoș Vodă din Sighetu-Marmației, unde a urmat cursurile doar 3 ani, când, datorită Dictatului de la Viena, viața sa și a familiei sale a luat o turnură dramatică. Tatăl său a fost încarcerat, bătut si torturat la Debrețin-Ungaria în anul 1940, iar la eliberarea acestuia întreaga familie a fost expulzată într-un vagon din Ardealul de Nord în România, jud. Romanați, satul Arcești. Au călătorit o zi și o noapte în vagon, fără apă și mâncare, sora mai mică, Marioara, fiind încă în perioada de alăptare.
Acest moment din viața familiei Vancea a fost unul care le-a produs răni adânci, pentru că el nu a însemnat numai înstrăinarea fizică de meleagurile natale, ci și una psihică, întrucât toți membrii familiei nu și-au mai regăsit locul în societate și întreaga lor viață au visat la reîntoarcerea pe plaiurile maramureșene, de care erau legați trup și suflet.
Tatăl a început să lucreze ca acar CFR la Slatina Olt și l-a înscris și pe fiul său Ioan la Gimnaziu în Slatina Olt, iar după o perioadă de timp întrega familie s-a stabilit în Timișoara.Viața și-a urmat cursul, iar tatăl, pentru a asigura întreținerea întregii familii, a fost angajat tot ca acar CFR, iar după un an șef de tren la gara Timișoara.
Ioan Vancea a urmat cursurile Liceului Industrial din Timișoara pe care l-a absolvit în anul 1947. Apoi a urmat cursurile Facultății de Zootehnie din Arad, obținând titlul de inginer zootehnist cu diplomă de merit.
La terminarea facultății, în anul 1951 a fost repartizat ca inginer zootehnist în orașul Aiud la Direcția Agricolă a Raionului Aiud. Din anul 1952 este transferat ca asistent la Facultatea de Zootehnie si Medicină Veterinară Arad și apoi, la înființarea acesteia în Timișoara, a fost preluat cu întregul personal.
Întreaga activitate profesională didactică și de cercetare științifică a prof.Ioan Vancea s-a desfășurat în cadrul Institutului Agronomic Timișoara, parcurgând toate treptele profesionale ale carierei didactice universitare, astfel: 18.01.1952-08.10.1966 – asistent universitar; 08.10.1966- 07.01.1974- șef de lucrări; 07.01.1974- 15.09.1980- conferențiar universitar; 15.09.1980- 01.08.1991- profesor universitar. De remarcat că din anul 1965 activitatea profesională a d-lui Ioan Vancea s-a desfășurat la catedra de Zootehnie Specială, Disciplina de Avicultură.
În perioada 01.05.1967-14.12.1971 a parcurs studiile de doctorat la Facultatea de Agronomie și Medicina Veterinară București, iar în anul 1972 primește titlul de „doctor în agronomie ” în specialitatea zootehnie specială. Studiile pentru doctorat s-au finalizat cu lucrarea de doctorat cu tema „Cercetări asupra factorilor de microclimat în diferite sisteme de întreținere intensivă și condiții de mecanizare și automatizare a proceselor de producție în unele combinate avicole din țara noastră”
În anul 1986 primește titlul de conducător de doctoratură, coordonând și îndrumând activitatea a 5 doctoranzi.
În perioada 1952-1991 a pregătit generații întregi de studenți în domeniul zootehniei, specific creșterea păsărilor, numărând peste 3000 de studenți, dintre care mulți au fost chiar din Maramureș.
În cadrul activității didactice și științifice a susținut și publicat peste 20 de lucrări științifice, toate în domeniul aviculturii. Astfel, a editat la Editura Ceres București 12 cărți, dintre care amintim: ”Tehnologia creșterii intensive a păsărilor”, în anul 1978, ”Tehnologia creșterii gâștelor”, în anul 1980, împreună cu Driha Ana, albumul color „Rasele de păsări domestice”, în anul 1981 împreună cu Bărbulescu Elena, Manualul unic pentru liceele agroindustriale „Tehnologia creșterii păsărilor, animalelor mici, peștilor, albinelor și viermilor de mătase” împreună cu O. Scorneica, V. Nicolescu și M.Sârbulescu, în anul 1981; ”Incubația și incubatoare de mică capacitate”, împreună cu Driha Ana în anul 1987; ”Incubatoare de mică capacitate cu întoarcerea automată a ouălor”, în anul 1989.
La Editura Agrosilvică de Stat a publicat prima sa carte „Mecanizarea complexă în fermele zootehnice ” în anul 1959, împreună cu A. Bocancea. Tot la aceeași editură, în anul 1962 a publicat cartea „Mecanizarea lucrărilor în creșterea păsărilor „.
De asemenea, deține brevete de inovații și invenții pe următoarele cercetări: Aparat de determinare a rezistenței cojii ouălor la păsări, Baterie de reproducție rase grele, Baterie cu 5 nivele pentru prepelițe. În efectuarea acestor prototipuri a colaborat ca și colaborator extern cu ÎntreprindereaTehnometal Timișoara și IMAIA Timișoara.
În cadrul Pavilionului Avicol al Stațiunii Didactice Experimentale de pe lângă Institutul Agronomic Timișoara a experimentat prototipurile de instalații de ventilare și condiționarea aerului din halele de păsări de mare capacitate, pavilionul deținând și în prezent baterii experimentale de găini ouătoare și pui de carne.
În anul 1970 a obținut Medalia Muncii. În perioada 1975-1976 a efectuat un stagiu de documentare la Universitatea Agricolă din Budapesta pe probleme de Avicultură.
A primit diferite invitații pentru participare la conferințe și simpozioane internaționale în Statele Unite, Singapore, Germania, Iugoslavia, însă nu a putut participa din cauza restricțiilor regimului comunist. În perioada comunistă a fost Presedinte Onorific la Asociația crescătorilor de păsări Timiș, calitate în care a organizat expoziții anuale de păsări în întreaga țară. La data de 01.08.1991, prof. Ioan Vancea s-a pensionat pentru limită de vârstă, încheind o carieră plină de succes dedicată științei, prin rezultatele cercetărilor sale contribuind la dezvoltarea aviculturii românești și mondiale.
Pe plan familial, în anul 1951 se căsătorește la Arad cu Ana, originară din Satu Mare, iar în anul 1955 se naște singurul lor copil, Virgil. In anul 1984 se bucură de nașterea nepotului Victor, iar în anul 1988 întreaga familie a fiului său emigrează în Germania. În anul 1985 soția Ana a decedat în urma unei boli necruțătoare, iar în anul 1986 Prof. IoanVancea se căsătorește cu Lia, cu care formează o familie și în prezent.
Referitor la hobby-uri, prof. Ioan Vancea în tinerețe a fost pasionat de sport, astfel că în anul 1949 a obținut medalia de aur la săritura cu prăjina la un concurs regional. Pasiunea sa de viață a fost însă creșterea păsărilor și după ieșirea la pensie s-a ocupat cu punerea în practică a tuturor cunoștințelor teoretice dobândite întreaga viață, astfel că a crescut păsări de rasă, porumbei și iepuri, cu care a participat la expoziții în țară și străinătate. De asemenea, împreună cu studenții din anii terminali de facultate a participat la excursii de studii și din itinerariul acestora nu a lipsit Maramureșul.
Ajungând o frumoasă vârstă, prof. Ioan Vancea recunoaște că ceea ce l-a ținut a fost credința în Dumnezeu și toate realizările vieții sale le-a obținut cu ajutorul și înțelepciunea primite de la Dumnezeu.
Prof. Aurel Ghilezan
