Polițiștii de frontieră sunt pregătițipentru minivacanța de 1 Mai

Având în vedere ca în perioada următoare va fi minivacanța de 1 Mai, perioada ce reprezintăun prilej pentru mulți cetățeni români de a petrece vacanța în afara granițelor, din experiența anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport.

În acest sens, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţieiva menține toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ care au fost asigurate si cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Reamintim că, începând cu data de 07.04.2017, atâtPoliţia de Frontieră Română, cât și autoritățile de frontieră ale statelor vecine din Ungaria,efectueazăverificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membreUE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematicece constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE.

Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Subliniem faptul că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. În funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmațieiva depune toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

Restricții de circulație pe teritoriul Ungariei

Informăm conducătorii de auto marfarecă autoritățile ungare ne-au adus la cunoștință faptul că în perioada 29.04.2017 ora 23.00 (ora României) – până 01.05.2017 ora 23.00(ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de către autoritățile din țara vecină ca urmare a faptului că în această perioadă se celebrează Ziua Internațională a Muncii.

În această perioadă, şoferiiautomarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice de pe teritoriul Ungariei.

Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

Statistica anului trecut la frontiera

Anul trecut, în perioada minivacanței de 1 Mai, 29.04.2016 – 02.05.2016, au trecut frontiera peste 68.000de persoane, din care aproximativ 58.000 cetăţeni UE şi10.000 cetățeni non UE şipeste26.600 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele de la frontiera cu Ungaria şi anume PTF Petea şi Urziceni(49.300 persoane).

Recomandări:

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria revenim cu precizarea de a fi tranzitate toatepunctele de frontieră existente la aceste graniţe:

Pe frontiera româno-ungară:

  • pe raza jud. Timiş:       T.F. Cenad – Kiszombor
  • pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac -Nagylak

P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota

P.T.F. Turnu – Batonnya

P.T.F. Vărşand – Gyula

  • pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta – Mehkerek

P.T.F. Borş – Artand

P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany

P.T.F. Săcuieni -Letavertes

  • pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj

P.T.F. Petea – Csengersima

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată dePoliţia de Frontieră Română,ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

De asemenea, pentru informații privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.