In fiecare an la sfarsitul lunii februarie sarbatorim iubirea. Nu exista sentiment mai profund decat iubirea. Cu totii am iubit, cu totii vedem cum iubesc altii. Pe strada, cuplurile de seniori merg tinandu-se de maini. Iubiri care rezista timpului, iubiri care raman intotdeauna actuale, iubiri la care ne putem raporta. Oricine are o poveste de iubire. Iubirea poate aparea oricand, la orice varsta si aduce multe impliniri.
Despre iubirea seniorilor, despre iubirea celor casatoriti, despre iubirea indragostitilor ajunsi maturi, mereu se discuta. Faptul ca, exista oameni care iubesc, care sunt iubiti, este o dovada vie ca, exista iubire. Unele dintre aceste povesti de iubire, le aflam de la cei care impartasesc aceste sentimente nobile care-i unesc.
Nu numai ca au recitat poezii, nu numai ca au prezentat marile povesti de iubire ale scriitorilor romani si internationali, dar au si cantat, despre iubire in limba lui Voltaire. Am vazut elevi fericiti, entuziasmati si increzatori. Da, am mai vazut si cupluri tinandu-se de maini, am mai vazut elevi care stateau in preajma persoanei iubite, si da, am mai vazut ca, iubirea n-are varsta.
M-a surprins placut o fraza, adresata, probabil, de catre o eleva din anii terminali, in momentul intrarii mele in Amfiteatrul Colegiului. Mi-a spus asa: ,, Scrieti in ziar ca elevii stiu sa iubeasca”. Am plecat mai departe, sa-mi ocup locul, dar mesajul acesta, il transmit mai departe. Elevii iubesc persoana iubita asa cum este, iubesc cu tot sufletul, cu toata fiinta lor, fara sa conditioneze iubirea. Sa credem in iubire, sa credem in sentimentul acesta nobil intitulat: iubirea. Si ferice.
