Sondaj de opinie: „Ce partid va câștiga alegerile locale din 2016 în Maramureș?”

sondajCe partid va câștiga alegerile locale din 2016 în Maramureș?

”Maramureș Jurnal” își provoacă cititorii la un nou sondaj de opinie. De această dată dorim să vă consultăm vizavi de preferințele dumneavoastră politice, dat fiind faptul că alegerile locale, iar apoi cele parlamentare din anul 2016 se apropie cu pași repezi.

Este bine știut că Maramureșul nu a fost niciodată un partid ”roșu”, însă la europarlamentarele, iar apoi prezidențialele din 2014, votul dat de maramureșeni către PSD s-a apropiat foarte mult de votul dat de cei care au ales PNL.

În 2008, spre exemplu, în Maramureș s-a votat masiv ”portocaliu”, respectiv fostul partid PDL, actualmente PNL.

În 2012 a fost un vot USL, motiv pentru care, în 2016, voturile vor fi împărțite între PNL, PSD, UNPR, ALDE,UDMR și alții.

La sondajul abia încheiat de ziarul nostru, în care v-am cerut părerea despre cine ar trebui să fie nominalizat ”Consilierul județean al anului 2015”, cele mai multe voturi au mers către un membru PNL, respectiv consilierul Mihai Felician Cerneștean, urmat îndeaproape de social-democrații Cosmin Drulea și Gabriel Zetea. Locul patru în sondaj a revenit reprezentantului ALDE, Gavril Ardusătan, în timp ce pe locul cinci s-a regăsit, din nou, un membru al PNL, în persoana lui Alexandru Deac.

Rugăm cititorii care doresc să participe la acest sondaj propus de ”Maramureș Jurnal” să înțeleagă faptul că, pentru transparență, se poate vota o singură dată de pe un IP de calculator. Altfel spus, dacă într-o instituție sau încăpere cu mai multe calculatoare conectate la același router wirelles o persoană a votat pentru un partid, ceilalți din încăpere nu-și mai pot exercita votul de pe același IP.

Venim cu această precizare pentru a evita acuzațiile că ziarul nostru ar bloca votul pentru a favoriza un partid sau alt partid. Unii cititori nu au înțeles acest aspect la votul dat pe sondajul anterior și au reproșat faptul că nu au avut dreptul de a-și exercita opțiunea.

Votul dumneavoastră se va opri după ce 1.500 de cititori vor alege partidul preferat. Mult succes tuturor!

Ce partid va câștiga alegerile locale din 2016 în Maramureș?

  • PSD (41%, 608 Voturi)
  • PNL (40%, 604 Voturi)
  • Alții (9%, 141 Voturi)
  • UNPR (6%, 93 Voturi)
  • UDMR (2%, 35 Voturi)
  • ALDE (1%, 19 Voturi)

Au votat: 1.500 persoane.

Loading ... Loading ...

2 COMENTARII

  1. Multumim pentru precizari. Regulamentul acestui sondaj era necesar sa-l cunoastem. SUCCES TUTUROR PARTIDELOR. Cred ca este o idee buna cu acest sondaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.