Valul nunților ia cu asalt orașul Borșa în luna august! Vezi cum și în ce zile poți să-ți programezi căsătoria pentru a câștiga timp!

nuntiValul nunților ia cu asalt orașul Borșa în luna august! Vezi cum și în ce zile poți să-ți programezi căsătoria pentru a câștiga timp!

În perioada 1 – 31 august 2015, numărul căsătoriilor la Oficiul de Stare Civilă a Primăriei Orașului Borșa este foarte mare, lucru deja cunoscut din anii precedenți. Administrația locală din Borșa roagă viitorii miri să vină pentru a-și programa data și ora căsătoriei, în acest fel fiind evitată îmbulzeală și timpul mare de așteptare pentru rezolvarea tuturor căsătoriilor.

”Îi invităm pe toți cei care și-au programat în această perioadă oficierea căsătoriei să se prezinte la Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Borșa, pentru a-și depune actele și pentru a programa data și ora la care va avea loc evenimentul. Menționăm faptul că, începând încă de anul trecut, oficierea căsătoriei se poate face atât la sediul Primăriei, în sala mare de la etajul I, cât și la biserică sau acasă, dacă tinerii însurăței doresc acest lucru. Pentru oficierea căsatoriei nu se percepe nici un fel de taxa suplimentară”, a declarat primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș.

nunti1Căsătoria poate fi oficiată de către edlilul orașului, Timiș Ion Sorin, de viceprimarul Antonia Tomoioagă, de secretarul Borșei, Coman Anca sau ofițerii de stare civilă, Georgeta Grec și Mirela Groza. ”Aceste frumoase clipe se pot organiza în orice zi a săptămânii, inclusiv sâmbăta și duminica, între orele 08.00 – 19.00.

Urăm tuturor celor care își unesc destinele prin căsătorie, CASĂ DE PIATRĂ, multă fericire și La mulți ani!”, transmite primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș, alături de reprezentanții administrației locale.

 

Amalia Babici Man

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.