Ieri, 3 decembrie, în intervalul orar 09.30–14.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cavnic, în colaborare cu specialiști ai Registrului Auto Român Maramureș, au desfășurat o acțiune în sistem integrat, având ca obiectiv verificarea modului de echipare a autovehiculelor pentru sezonul rece și prevenirea accidentelor rutiere.
În total, au fost verificate 14 autovehicule, atât din punct de vedere tehnic, cât și din perspectiva legalității documentelor, iar 20 de persoane au fost legitimate.
Pe parcursul controalelor, polițiștii au constatat numeroase nereguli, aplicând 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.800 de lei.
Împreună cu specialiștii R.A.R., polițiștii au dispus oprirea din circulație a 12 autovehicule care fie nu erau echipate corespunzător sezonului rece, fie prezentau defecțiuni la sistemul de iluminare, fie nu aveau inspecția tehnică periodică valabilă. Pentru acestea, au fost reținute 12 certificate de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate.
Polițiștii maramureșeni vor continua astfel de acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru menținerea unui trafic sigur și fluent pe drumurile publice din județ.























