[caption id="attachment_320093" align="aligncenter" width="750"] Imagine ilustrativa[/caption]
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, au pus în aplicare, în cursul zilei de 21 mai, un amplu set de 29 de mandate de percheziție domiciliară pe teritoriul mai multor județe din țară.
Acțiunile s-au desfășurat simultan în județele Maramureș, Argeș, Vrancea, Bihor, Sibiu, Galați, Dolj, Satu Mare, Brăila, precum și în municipiul București, într-o cauză penală aflată în instrumentare ce vizează infracțiuni de evaziune fiscală, omisiunea evidențierii în documentele contabile a operațiunilor comerciale sau a veniturilor realizate, precum și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit anchetatorilor, demersurile au ca obiect documentarea completă a activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor cauzate bugetului de stat și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute în mod nelegal.
La desfășurarea acțiunii au participat polițiști din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice din județele implicate, precum și din municipiul București, care au acordat sprijin operativ echipelor de anchetă.
De asemenea, intervenția a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciul pentru Acțiuni Speciale Maramureș, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță pe parcursul activităților.
Reprezentanții anchetei subliniază că perchezițiile domiciliare reprezintă un procedeu prevăzut de Codul de procedură penală, utilizat pentru administrarea probelor necesare soluționării cauzei, fără a aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, care rămâne valabil pe tot parcursul procesului penal.























