O femeie din Baia Mare este cercetată penal după ce a fost depistată de polițiști conducând cu viteză excesivă, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 15 martie, în jurul orei 19.30, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ulmeni au oprit în trafic un autoturism care circula cu viteza de 102 km/h pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 50 km/h.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că la volan se afla o femeie din Baia Mare. După consultarea bazelor de date, oamenii legii au constatat că aceasta se afla în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule.
Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit pe numele femeii dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că respectarea legislației rutiere este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Conducerea unui autovehicul în perioada în care permisul este suspendat constituie infracțiune și se pedepsește conform legii.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu