Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Urmărit internațional, prins în Baia Mare! Cetățean italian condamnat la închisoare, capturat de polițiști

Urmărit internațional, prins în Baia Mare! Cetățean italian condamnat la închisoare, capturat de polițiști

Un cetățean italian, urmărit la nivel european pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, a fost depistat și reținut de polițiștii din Maramureș.

Oferta de nerefuzat  la President Hotel & Resort**** din Băile Felix

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

START OFERTE:Destinatii pentru toate gusturile si bugetele in toate colturile lumii

Acțiunea a avut loc în data de 24 iulie, când polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Maramureș au pus în executare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Maramureș, bărbatul fusese condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului. În urma activităților specifice desfășurate, oamenii legii au stabilit că acesta se află pe o stradă din municipiul Baia Mare, unde a fost localizat și prins.

După depistare, bărbatul a fost condus în fața Curții de Apel Cluj, care a dispus reținerea sa.

Ulterior, acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie parcurse toate procedurile legale privind cooperarea judiciară internațională și predarea către autoritățile italiene.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire