În contextul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, polițiștii din cadrul Poliția orașului Tăuții-Măgherăuș au desfășurat, în data de 20 mai, o serie de activități preventive dedicate elevilor din unitățile de învățământ din zonă.
Acțiunile au avut loc în cinci clase din școlile aflate pe raza localităților Tăuții-Măgherăuș și Cicârlău, fiind parte a demersurilor de creștere a gradului de siguranță rutieră în rândul celor mai tineri participanți la trafic.
Scopul principal al activităților a fost promovarea unui comportament responsabil în trafic și consolidarea cunoștințelor privind regulile de circulație. Polițiștii le-au explicat elevilor normele esențiale pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni, bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice.
De asemenea, au fost abordate teme precum traversarea regulamentară a străzii, importanța purtării echipamentelor de protecție, dar și riscurile generate de neatenție sau de comportamentele imprudente în trafic.
Reprezentanții poliției au subliniat faptul că siguranța rutieră începe cu responsabilitatea fiecărui participant la trafic, iar respectarea regulilor poate preveni evenimente grave.
Astfel de activități preventive vor continua și în perioada următoare, în cadrul programelor dedicate educației rutiere în școli.























