Municipiul Baia Mare a anunțat instituirea unor noi măsuri de circulație în zona Pieței Revoluției, ca urmare a unei decizii adoptate de Comisia Municipală de Sistematizare a Circulației.
Potrivit administrației locale, vor fi amplasate indicatoare rutiere care stabilesc limitarea vitezei la 10 km/h, pe perioada desfășurării lucrărilor, precum și restricționarea accesului autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone.
Măsurile se aplică în zona Pieței Revoluției, pe sensul de mers dinspre strada Gheorghe Șincai către strada Culturii.
Decizia a fost adoptată de Comisia Municipală de Sistematizare a Circulației în ședința din 8 iulie 2026, iar autoritățile locale îi îndeamnă pe participanții la trafic să respecte semnalizarea rutieră instituită și să circule cu prudență în zona afectată de lucrări.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu