Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Maramureș organizează sâmbătă, 31 mai 2025, concursul de pescuit sportiv „Cupa 1 Iunie”, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, atât fete, cât și băieți. Evenimentul va avea loc la Amenajarea Săcălășeni, în localitatea Săcălășeni pe strada Europa.
Sub deviza „Pescuim cu pasiune, educăm cu responsabilitate – pentru generațiile viitoare”, competiția urmărește să promoveze pescuitul sportiv ca activitate recreativă, educativă și apropierea de natură pentru cei mici.
Participarea este limitată la 35 de concurenți, iar înscrierile se fac în ordine cronologică până la data de 29 mai 2025, la numărul de telefon: 0727765339
Regulamentul de concurs prevede:
• Pescuit cu un singur băț, la plută, cu un singur cârlig
• Ocuparea standurilor prin tragere la sorți
• Fiecare concurent trebuie să dețină un juvelnic pentru păstrarea peștilor
• Însoțitorii (parinti sau tutori) pot interveni doar la scoaterea peștelui cu minciogul, nu și la lansare sau recuperare
• Clasamentul final se stabilește în funcție de greutatea totală a capturilor.
Premii atractive pentru copii:
• Locul I: 600 lei
• Locul II: 400 lei
• Locul III: 200 lei
• Locurile 4–7: câte 100 lei
• Premiu pentru cea mai mare captură: 300 lei
• Premii surpriză pentru toți participanții
Programul evenimentului:
• 08:00 – Sosirea participanților
• 08:20 – Ședința tehnică și tragerea la sorți
• 09:00 – Start concurs
• 12:00 – Încheierea concursului
• 12:00 – 12:45 – Cântărirea și eliberarea peștilor
• 13:20 – Festivitatea de premiere
Evenimentul este coordonat de domnul Horia Buzașu.
Pentru informații suplimentare și înscrieri: 0727765339 luni-vineri între orele 9-18.