Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș desfășoară, joi, 2 iulie, o amplă acțiune în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiuni din domeniul silvic și fapte conexe. Sub coordonarea procurorului de caz, oamenii legii pun în executare opt mandate de percheziție domiciliară în localitățile Dragomirești, Săliștea de Sus și Moisei.
Acțiunea este coordonată de polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Maramureș, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și al specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic.
Anchetatorii efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false, favorizarea făptuitorului și omisiunea sesizării.
În cadrul aceleiași operațiuni, polițiștii pun în executare și cinci mandate de aducere. Persoanele bănuite de implicare în activitatea infracțională urmează să fie conduse la sediul poliției pentru audieri.
Potrivit IPJ Maramureș, acțiunea are ca obiectiv documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciului produs prin comiterea faptelor și indisponibilizarea bunurilor obținute din activități infracționale sau deținute ilegal.
La desfășurarea perchezițiilor participă și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Maramureș, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca, în funcție de rezultatele audierilor și ale probatoriului administrat, să fie dispuse măsurile legale care se impun.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu