Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a participat, în 25 aprilie, la festivitatea de premiere și încheiere a celei de-a XXXII-a ediții a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Ucraineană Maternă, desfășurată la Reșița.
Potrivit acestuia, competiția a reunit elevi și cadre didactice din mai multe județe, confirmând importanța acestor evenimente în formarea academică și identitară a tinerilor.
„Participarea la olimpiade și concursuri de înaltă ținută reprezintă nu doar o evaluare a cunoștințelor, ci și o oportunitate reală de dezvoltare personală și de consolidare a atașamentului față de limba și cultura maternă”, a declarat deputatul.
Acesta a subliniat nivelul ridicat al competiției, arătând că diferențele dintre premii au fost foarte mici, ceea ce reflectă pregătirea temeinică a participanților.
Deputatul a felicitat elevii pentru rezultatele obținute și cadrele didactice pentru implicare, menționând totodată sprijinul acordat învățământului în limba maternă de către Uniunea Ucrainenilor din România.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin și al Colegiului Național „Diaconovici-Tietz” din Reșița, în prezența reprezentanților Ministerului Educației și ai autorităților locale.
Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi: Olimpiada Națională de Limba Ucraineană Maternă evidențiază performanța și rolul educației în păstrarea identității























