Deputatul Călin Groza a participat la Palatul Cotroceni la o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, în cadrul căreia au fost abordate cu prioritate subiecte ce vizează actuala criză politică și identificarea unor soluții pentru asigurarea stabilității guvernamentale.
Potrivit deputatului Călin Groza, pe agenda discuțiilor s-au regăsit și teme referitoare la situația economică a țării, cu accent pe măsurile necesare pentru gestionarea provocărilor actuale. Totodată a fost analizată activitatea parlamentară și proiectele de lege inițiate recent de deputații și senatorii prezenți la întâlnire.
Președintele Nicușor Dan a apreciat deschiderea spre dialog a parlamentarilor și a subliniat necesitatea unei bune colaborări interinstituționale, mai ales într-un context complicat pentru țară.























