Deputatul Ionel Bogdan a participat la cea de-a doua seară a Festivalului de Colinde „Deschide Ușa, Creștine”, un eveniment devenit deja tradiție în comuna Fărcașa, care reunește comunitatea locală în jurul credinței, tradițiilor și valorilor maramureșene.
Sala arhiplină, colindele interpretate de coruri și momentele artistice deosebite au creat o atmosferă caldă și emoționantă, demonstrând atașamentul oamenilor de toate vârstele față de spiritul sărbătorilor de iarnă.
Un moment special al serii a fost dedicat „Nunții de aur”, prin care au fost sărbătorite 13 cupluri din Fărcașa care au împlinit 50 de ani de căsătorie, un exemplu de statornicie, respect și solidaritate în viața de familie.
Ionel Bogdan a adresat felicitări primarului Ioan Stegeran, echipei administrației locale și tuturor artiștilor care au urcat pe scenă, apreciind eforturile depuse pentru organizarea unei seri memorabile. De asemenea, acesta a mulțumit comunității locale pentru primirea caldă și pentru modul în care păstrează și promovează tradițiile autentice.
Evenimentul a evidențiat, încă o dată, importanța manifestărilor culturale și religioase în consolidarea identității locale și a valorilor care definesc comunitățile maramureșene.
Deputatul Ionel Bogdan, prezent la Festivalul de Colinde „Deschide Ușa, Creștine” din Fărcașa























