Polițiștii maramureșeni continuă acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere și combaterea conducerii sub influența alcoolului, intervenind prompt în situațiile care pun în pericol participanții la trafic.
Astfel, în noaptea de 1 iunie, în jurul orei 00:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vișeu de Sus au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.N. 18, în localitatea Moisei.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Vișeu de Jos. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Într-un alt caz, în jurul orei 02:10, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa, aflați în serviciul de patrulare, au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității Fărcașa.
La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge.
În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Polițiștii reamintesc că alegerea de a conduce sub influența alcoolului poate avea consecințe grave și îi îndeamnă pe participanții la trafic să adopte un comportament responsabil pentru siguranța tuturor.























