Polițiștii maramureșeni continuă acțiunile de prevenire și combatere a conducerii sub influența alcoolului, intervenind prompt ori de câte ori identifică situații care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic. În noaptea trecută, doi conducători auto au fost depistați în trafic după ce aparatul etilotest a indicat valori ale alcoolemiei peste limita legală.
Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 02:30, pe DN 18B, în localitatea Târgu Lăpuș. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș, aflați în activități de supraveghere și monitorizare a traficului rutier, au oprit regulamentar o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 40 de ani.
În urma verificărilor, oamenii legii au observat indicii care sugerau consumul de alcool și au procedat la testarea șoferului cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un al doilea caz a fost constat tot în cursul nopții, în jurul orei 01:50, în localitatea Vișeu de Jos. Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au oprit pentru control un autoturism aflat în trafic, iar testarea conducătorului auto, un tânăr de 29 de ani, a relevat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele situații, șoferii au fost conduși la unități medicale pentru recoltarea de probe biologice. Rezultatele analizelor de laborator vor stabili cu exactitate valoarea alcoolemiei și vor constitui baza pentru încadrarea juridică a faptelor.
Polițiștii continuă cercetările în cele două cauze, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Reprezentanții poliției reamintesc că alcoolul afectează capacitatea de reacție și de concentrare a conducătorilor auto, crescând semnificativ riscul producerii unor accidente grave. Conducerea sub influența băuturilor alcoolice rămâne una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere cu consecințe severe.























