Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Două generații, aceeași uniformă: moment emoționant la IPJ Maramureș

Două generații, aceeași uniformă: moment emoționant la IPJ Maramureș

Un moment cu o puternică încărcătură emoțională a avut loc în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, unde un agent de poliție, ajuns la final de carieră și trecut în rezervă cu drept la pensie, a fost felicitat într-un mod cu totul special: de propria fiică, colega sa de uniformă.

Este vorba despre Mugurel, agent de poliție în cadrul Centrului Operațional, și fiica sa, Paula, care își desfășoară activitatea la Compartimentul Juridic al IPJ Maramureș. Tată și fiică au împărtășit nu doar valorile unei familii unite, ci și aceeași vocație profesională, ajungând să fie colegi în slujba comunității.

Primele lecții despre ce înseamnă responsabilitatea, seriozitatea și empatia specifice meseriei de polițist au fost, fără îndoială, transmise acasă, iar parcursul profesional al Paulei a fost modelat de exemplul tatălui său. De-a lungul anilor, sprijinul reciproc și spiritul camaraderesc i-au definit pe amândoi.

Până nu demult, drumul lor spre serviciu era același. Momentul pensionării a fost marcat de emoții intense, schimburi de priviri și zâmbete care au spus mai mult decât orice discurs: încredere, mândrie și o simbolică predare de ștafetă între generații.

În cadrul ședinței festive, conducerea unității, prin comisar-șef de poliție Daniel Ovidiu Cătană, a apreciat caracterul inedit al momentului:
„Mulți dintre noi ne-am dori să transmitem copiilor dragostea pentru această vocație. Îți mulțumim, Mugurel, că ai reușit, atât ca tată, cât și ca polițist, să fii un model. Mult succes în continuare, amândurora!”

Pentru Paula, drumul profesional continuă, cu responsabilitatea de a duce mai departe valorile primite și de a-și construi propriul parcurs în cadrul instituției. Iar dintre toate lucrurile care îi vor lega mereu, dincolo de legătura de sânge, uniforma de poliție rămâne unul dintre cele mai puternice simboluri.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire