La data de 5 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș au intervenit la mai multe sesizări privind fapte de violență în familie. În două dintre cazuri, oamenii legii au emis ordine de protecție provizorii, constatând existența unui risc iminent de violență.
În jurul orei 17:00, polițiștii din Dragomirești au fost sesizați de o femeie de 69 de ani, care a reclamat faptul că fiul său, în vârstă de 44 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința acesteia, unde ar fi răvășit mai multe bunuri, parte dintre ele fiind scoase în curtea imobilului.
Verificările au confirmat cele sesizate, dar și existența unor neînțelegeri anterioare între cei doi. În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru violare de domiciliu și distrugere, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului.
Tot în data de 5 decembrie, în jurul orei 21:20, polițiștii din Șomcuta Mare au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict în localitatea Buteasa.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un tânăr de 33 de ani și-ar fi agresat fizic mama și bunica, în vârstă de 51 și, respectiv, 88 de ani.
Având în vedere rezultatul formularului de evaluare a riscului, care a indicat risc iminent de violență, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile.























