Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii Secției 4 Leordina după o agresiune intrafamilială

Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii Secției 4 Leordina după o agresiune intrafamilială

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au intervenit joi seara, 7 decembrie, în localitatea Poienile de Sub Munte, în urma unui apel la 112 care semnala un conflict intrafamilial izbucnit în jurul orei 20:00.

Potrivit verificărilor efectuate la fața locului, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, o femeie în vârstă de 55 de ani și-ar fi agresat fizic soțul. În urma evaluării situației, polițiștii au completat formularul de risc și au constatat existența unui pericol iminent la adresa vieții și integrității victimei.

Ca urmare, oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu valabil pentru cinci zile. Atât femeia, cât și soțul acesteia au fost informați despre prevederile și obligațiile impuse prin măsurile dispuse.

În paralel, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de violență în familie, urmând să stabilească toate împrejurările incidentului.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire