Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Permis de conducere fals descoperit la control de către poliţiştii de frontieră din PTF Siret

Permis de conducere fals descoperit la control de către poliţiştii de frontieră din PTF Siret

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret cercetează un cetățean israelian care a prezentat la control un permis de conducere fals, având însemnele autorităților ucrainene.

Marți, 9 decembrie a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară un cetățean israelian, în vârstă de 25 de ani. Acesta conducea un autoturism, înmatriculat în Marea Britanie.

Odată cu pașaportul, șoferului a prezentat la control și permisul de conducere, iar în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că permisul, aparent emis de către autoritățile ucrainene, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals total.

În cauză polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals faptă prevăzută și pedepsită de art. 323 Cod penal.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire