Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Peste 50 de persoane legitimate de polițiști la Sighetu Marmației, în cadrul acțiunii BLOCADA

Peste 50 de persoane legitimate de polițiști la Sighetu Marmației, în cadrul acțiunii BLOCADA

La data de 5 mai a.c., în intervalul orar 21.00-23.00, polițiștii din Sighetu Marmației au organizat și executat o acțiune tip Blocada, pe raza municipiului.

În scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc și pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică, polițiștii au verificat documentele personale a 52 de persoane, precum și documentele a 45 de autoturisme, care au fost oprite în trafic.

Abaterile constatate în trafic de polițiști s-au concretizat în aplicarea a 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.600 de lei.

De asemenea, polițiștii au retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au reținut un certificat de înmatriculare și un permis de conducere.

Polițiștii au întocmit un dosar penal ca urmare a identificării în trafic a unui autoturism neînmatriculat în circulație. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Precizăm că astfel de acțiuni vor fi organizate în continuare și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire