Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Peste 600.000 de imobile, înregistrate, gratuit pentru cetățeni, de la începutul anului

Peste 600.000 de imobile, înregistrate, gratuit pentru cetățeni, de la începutul anului

cseAgenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, în primele șase luni ale anului 2025, peste 600.000 de proprietăți, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale ANCPI și din fonduri europene. În aceeași perioadă, au fost cadastrate integral 34 de unități administrativ-teritoriale (UAT), cu o suprafață de peste 580.000 de hectare.

Prin programele derulate, ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități, în 331 de UAT-uri, precum și în 33.021 sectoare cadastrale, suprafața înregistrată depășind șapte milioane de hectare.

Dintre cele 331 de UAT-uri finalizate, 202 au fost cadastrate cu fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat în cadrul Axei prioritare 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 (POR) și continuat în cadrul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF). De la începutul anului, 34 de UAT-uri, cu o suprafață de peste 580.000 de hectare, au noi cărți funciare, 31 dintre acestea (322.606 hectare) fiind deschise cu finanțare europeană.

În total, prin programele derulate, ANCPI a deschis, gratuit pentru cetățeni, peste 8,7 milioane de noi cărți funciare.

În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru în peste 5,5 milioane de hectare din 475 de comune (dintre care 441 beneficiază de fonduri europene) și în 25.702 sectoare cadastrale. Sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică cofinanțate de ANCPI, în 15 UAT-uri și în 680 sectoare cadastrale, cu o suprafață de 109.080 hectare.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.

Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional și a fost etapizat. Faza a II-a a Proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire