Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat că revizuirea procedurii de atribuire a serviciilor de operare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) de la Fărcașa va conduce la economii estimate la peste 10 milioane de lei anual, echivalentul a aproximativ 2 milioane de euro.
Potrivit acestuia, administrația județeană a decis anularea unei proceduri de achiziție pregătite anterior pentru operarea sistemului, după ce o analiză realizată la nivelul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor a indicat costuri considerate dezavantajoase pentru județ.
„Concluzia analizei a fost că documentația existentă ar fi generat costuri mai ridicate pentru operarea sistemului decât cele estimate în urma recalculării tarifelor”, a afirmat Gabriel Zetea.
Conform datelor prezentate , noile calcule prevăd reducerea costului pentru transferul deșeurilor de la 203 lei la 191 lei pe tonă, reducerea tarifelor de sortare de la 487 lei la 405 lei pe tonă, precum și diminuarea costurilor pentru tratarea mecano-biologică, compostare și depozitare.
Reprezentanții administrației județene estimează că economiile rezultate vor depăși 200 de lei pentru fiecare tonă de deșeuri gestionată. La un volum anual estimat de aproximativ 50.000 de tone, economia totală ar urma să depășească 10 milioane de lei pe an.
Potrivit conducerii CJ, operarea SMID va fi realizată prin societatea aflată în subordinea instituției, în parteneriat cu Primăria Baia Mare. Autoritățile susțin că veniturile generate de activitate vor putea fi reinvestite în proiecte de mediu la nivel județean.
Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor de la Fărcașa reprezintă una dintre cele mai importante investiții de infrastructură de mediu realizate în județul Maramureș în ultimii ani, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și naționale.
Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea: Modificarea procedurii de operare a SMID va genera economii de aproximativ 2 milioane de euro anual























