Sursa foto: Pexels.com
În scenele romantice brodate cu migală și atenție pe tapiseria istoriei României, până și reginele au ajuns să poarte pe mâneci poveștile poporului. Într-o epocă în care saloanele regale fremătau de mătăsuri pariziene și bijuterii sclipitoare, la Curtea Regală a prins contur un tablou neașteptat: o regină îmbrăcată ca o țărancă din Argeș, cu ie strălucind de broderii aurii și maramă fină pe cap, plină de mândrie.
Acest contrast fermecător - diadema regală alături de baticul și catrința tradițională - a transformat costumul popular dintr-o curiozitate folclorică într-un simbol național purtat cu mândrie de elite și oameni de rând deopotrivă.
Fiecare ie și fustă țesută manual poartă în țesătura sa un fir de istorie: motive moștenite din străbuni, culori naturale și povești transmise din generație în generație. Iar reginele și prințesele României au îmbrăcat aceste povești pe umerii lor, țesând o punte între lumea satului și fastul monarhiei.
În cele ce urmează vom deschide lada de zestre a trecutului, pentru a descoperi cum au împletit figurile feminine ale Casei Regale firul tradiției în marea poveste a neamului - și cum acest fir nu s-a rupt, ci continuă să coasă prezentul cu trecutul.
Regina Elisabeta - de la diademă la maramă
Prima care a așezat portul popular pe piedestal regal a fost Regina Elisabeta a României, cunoscută și sub numele literar Carmen Sylva. Sosind ca principesă străină în 1869, Elisabeta s-a îndrăgostit de tradițiile țării sale de adopție încă de la început. Legenda spune că, la venirea în țară, a primit în dar un costum popular autentic, bogat ornamentat. Fascinată de frumusețea și simplitatea straielor țărănești, regina-poetă a realizat că portul național nu era o simplă vestimentație, ci un ingredient al identității naționale, unul dintre elementele care au ținut viu sufletul poporului de-a lungul veacurilor.
Elisabeta a transformat această revelație în acțiune. Încă din anii 1877-1878, a înființat ateliere de țesut în care tinere fete de la sat lucrau la războaiele de țesut, producând pânză și ii tradiționale. Cu un elan filantropic demn de o regină, a transformat barăci militare vechi în școli de meșteșug, iar în 1878 a luat ființă „Școala de Țesut Regina Elisabeta”, prima școală profesională de acest fel. În cadrul ei se învățau tainele croitoriei, broderiei și confecționării costumelor populare, salvând astfel meșteșuguri pe cale de dispariție și oferind fetelor sărace din mediul rural o șansă la un trai mai bun.
Regina însăși a devenit ucenică în arta țesutului: lua lecții de la meșteri populari precum Mărgărita Miller-Verghy, învățând să toarcă și să țese la război, semn că pasiunea ei pentru tradiție nu era doar de fațadă. Iar la evenimentele oficiale, Elisabeta nu ezita să îmbrace pitorescul costum național. La baluri, ceaiuri și recepții organizate la București sau la Castelul Peleș din Sinaia, ea apărea adesea purtând ii vaporoase cusute cu măiestrie, vâlnice (fote) înflorate și marame fine din borangic, asemeni unei țărănci din poveștile de la munte. Prin puterea exemplului, Carmen Sylva a spart tiparele snobismului vestimentar: doamnele din înalta societate au început treptat să privească altfel costumul popular, ba chiar să-l poarte ele însele. Dacă până atunci se credea că straiele tradiționale erau doar pentru țărani, Regina Elisabeta le-a redat demnitatea și farmecul, readucându-le în atenția lumii bune.
Regina Maria - strălucire regală în straie populare
Dacă Elisabeta a deschis drumul, Regina Maria a României avea să îl parcurgă cu și mai mult entuziasm, transformând portul popular într-o adevărată emblemă a regalității românești. Născută într-o familie regală britanică și educată în spiritul eleganței occidentale, Maria (nepoata Reginei Victoria a Angliei) a adus cu sine rafinamentul marilor case de modă europene. Era mereu la curent cu noile tendințe și își comanda rochii sofisticate de la Paris sau Londra. Cu toate acestea, odată devenită prințesă de coroană în România, apoi regină (1914), Maria a fost cucerită iremediabil de frumusețea iei și a obiceiurilor populare de aici.
La fel ca soacra sa Elisabeta, Regina Maria iubea viața satului și oamenii simpli, găsind în tradițiile românești o sursă de inspirație și de apropiere sufletească. În jurnalul și memoriile sale, Maria scrie cu drag despre poporul ei: „M-am purtat printre cei mai umili. Am intrat în bordeiele lor, i-am întrebat ce-i doare, le-am ținut pruncii în brațe”. Această empatie profundă față de țărani explică de ce regina a purtat cu mândrie straiele lor, considerându-le parte din însăși identitatea României. Pentru ea, ia brodată cu motive aurii sau argintii, fotele țesute cu fir strălucitor și maramele vaporoase erau veșmintele sufletului românesc.
Regina Maria a integrat portul popular în propria garderobă încă din tinerețe. Există fotografii cu ea la doar 18 ani, îmbrăcată în costum popular românesc, splendidă și zâmbitoare, semn că dragostea pentru ii a înflorit devreme. Atât ca principesă cât și ca regină, a continuat să poarte cu mândrie și eleganță costume naționale, chiar și la ocazii formale. Spre exemplu, la unele serate de la palat, invitații au avut surpriza să o vadă pe suverană îmbrăcată într-o superbă ie brodată manual, asortată cu valuri (văluri) înflorate și fote tradiționale, în locul rochiilor de bal pompoase. Fire creativă și non-conformistă, Maria combina adesea elementele folclorice cu bijuteriile ei fastuoase - purta salbe și mărgele țărănești alături de coliere cu diamante, obținând o alură unică, de basm. Cămășile populare din garderoba reginei erau croite special pentru ea din materiale fine precum mătasea, brodate însă cu motive autentice românești. Unele ii erau țesute sau cusute chiar cu fir metalic de aur și argint, conferindu-le o strălucire regală.
Impactul acestor alegeri vestimentare a fost imens. La început, nobilimea privise cu scepticism „mania” regală pentru portul țărănesc, considerând-o o ciudățenie. Comentariile în șoaptă nu au lipsit. Celebra prințesă și scriitoare Martha Bibescu, de pildă, nota cu un dram de malițiozitate în 1931: „Să vezi regina României în costum de țărancă era la fel de șocant pentru gust și rațiune ca a vedea regina Angliei costumată în nevastă de miner”. Dar Maria a transformat această surpriză în admirație generală. Curând, doamnele de la oraș au început și ele să poarte ii inspirate de cele ale reginei, fie la serbări, fie în fotografii de familie. Practic, regina a făcut ca ia să devină șic, reinterpretând-o ca pe o ținută demnă de o prințesă la fel de bine ca de o fată de la țară.
Un episod memorabil povestește cum, în primii ani ai secolului XX, tânăra principesă Maria a fost însoțită de politicianul Ion I.C. Brătianu la un târg tradițional (la Lăicăi), de unde și-a cumpărat primele straie românești autentice. De atunci, a adunat o impresionantă colecție de costume populare din toate zonele țării.
Pentru popor, aceste gesturi au însemnat enorm. Regina Maria, numită „mama răniților” și „Regina-soldat” pentru curajul și empatia ei în vreme de război, a devenit și ocrotitoarea artei populare. A încurajat meșterii populari, a colecționat țesături și a scris chiar povestiri și articole ce pomeneau de frumusețea tradițiilor românești, făcându-le cunoscute în lume. Datorită ei, ia românească a strălucit și peste hotare - de pildă, în 1924 renumitul pictor Henri Matisse a realizat faimoasa sa pictură „La Blouse Roumaine”, inspirată de farmecul cămășilor populare românești, ce deveniseră deja cunoscute în cercurile artistice europene (se spune că Regina însăși a apreciat pictura, mândră că bluza țărânească inspiră arta mondială).
Prințesele României în straie de poveste
Cele trei fiice ale Reginei Maria - Elisabeta (viitoare regină a Greciei), Mărioara (viitoare regină a Iugoslaviei) și Ileana (arhiducesă de Austria mai târziu) - au crescut practic înconjurate de ii, fote și cojocele tradiționale. Mama lor s-a asigurat că micile prințese nu vor privi portul popular ca pe o curiozitate din cărți, ci ca pe ceva viu, de purtat și iubit. Încă din copilărie, ele îmbrăcau costume populare la diferite evenimente sau ședințe foto regale, uneori asortate între ele, spre încântarea publicului. Ajunse la maturitate, principesele României au continuat să poarte portul popular în diferite ocazii, contribuind la popularizarea lui. Principesa (apoi Regina) Elisabeta a moștenit talentul artistic al mamei sale și iubea folclorul; în anii 1920, ea a fost văzută la evenimente caritabile sau serbări culturale purtând ii elegante, promovând meșteșugurile românești în noua ei țară (Grecia) și în vizitele oficiale. Principesa Maria (Mărioara), devenită regină a Iugoslaviei, nu a uitat România - se spune că a luat cu ea în noua casă regală o parte din straiele populare primite de la mama sa, organizând chiar baluri cu tematică românească la Belgrad, unde purta costumul nostru național spre deliciul invitaților străini curioși. Principesa Ileana, poate cea mai legată de țară dintre surori, a fost și ea o entuziastă ambasadoare a portului tradițional. În anii ’30, Ileana patrona organizații de cercetași, spitale și evenimente culturale îmbrăcată în ie și fotă, semn al solidarității cu tinerele românce și cu identitatea națională.
Chiar și Regina-mamă Elena (soția regelui Carol al II-lea și mama Regelui Mihai) a îmbrăcat portul popular în anumite ocazii, deși provenea din Grecia. Dorea să arate respect față de tradițiile țării pe care a ajuns să o iubească. Astfel, la serbările „Sărbătorii Iei” sau alte evenimente culturale din anii ’30, putea fi zărită purtând o ie fin brodată moldovenească, alături de alte doamne din înalta societate. Prin gesturile lor, prințesele au acționat ca adevărate ambasadoare ale portului popular. Fiecare purtare a unei ii de către o figură regală era o reclamă vie pentru tradiție.
În anii dificili care au urmat (perioada comunistă), costumul popular a fost preluat ca simbol propagandistic, dar și păstrat în mod autentic la sate. Principesele adevărate erau departe sau dispăruseră din viața publică, însă exemplul lor deja inspirase mii de femei să-și scoată ia din cufăr și s-o poarte cu mândrie. Iar după 1990, odată cu reîntoarcerea la identitatea națională, tradiția regală a iei a fost redescoperită: chiar Principesa Margareta, custodele Coroanei României de astăzi, a îmbrăcat ii la evenimente publice, continuând firul nevăzut al acestei povești textile de familie.
Mândrie la purtător - portul popular în vremurile noastre
Astăzi, ia și costumul popular românesc trăiesc o adevărată renaștere. Departe de a fi uitate într-un cufăr de muzeu, cămășile cu altiță și catrințele bunicii au revenit în moda contemporană și în conștiința tinerilor. Vedem ii purtate cu mândrie la festivaluri de muzică, la parade de Ziua Națională sau chiar integrate cu creativitate în ținute urbane. Iar pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene, români de pretutindeni își pun ia - Ziua Universală a Iei, inițiată în 2013 de comunitatea „La Blouse Roumaine”, a devenit un fenomen global, prin care oameni din zeci de orașe ale lumii celebrează bluza tradițională românească. Sărbătoarea aceasta simbolizează exact firul neîntrerupt al tradiției: de la sat la oraș, de la străbuni la generația digitală, ia rămâne un brand de țară autentic și emoționant.
Recunoașterea internațională nu s-a lăsat așteptată. În decembrie 2022, UNESCO a inclus „arta cămășii cu altiță” - adică ia tradițională românească - pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității. Această onoare confirmă ceea ce reginele și prințesele noastre știau demult: o ie nu este doar o bucată de pânză brodată, ci un simbol al identității și un liant între comunități, un mijloc de dialog cultural ce dăinuie peste veacuri. Faptul că bluza țărănească, odinioară purtată de țărani și înnobilată de regine, este acum celebrată pe scena mondială ne arată forța tradiției de a supraviețui și de a se reinventa.
În prezent, oricine poate integra o parte din această tradiție în viața de zi cu zi. Dacă odinioară doar elitele aveau acces la costume populare autentice, astăzi există muzee etnografice, târguri de meșteșugari și magazine specializate unde pot fi admirate sau achiziționate asemenea piese. Pentru femeile care își doresc să poarte sau să colecționeze un veșmânt asemănător celor îndrăgite de Regina Maria, colecția de costume populare românești de aici, de la casacrystal.ro, oferă o varietate de straie autentice, lucrate cu migală, demonstrând că locul în care tradiția se întâlnește cu rafinamentul contemporan este mai accesibil ca oricând.
Prin astfel de inițiative, portul popular își regăsește firesc locul în viețile noastre - fie printr-o ie purtată la birou, un costum complet la o sărbătoare cu tematică tradițională sau prin includerea unor țesături vechi în decorul casei.
România cusută-n fire de poveste continuă să existe atâta vreme cât aceste straie de altădată sunt purtate, admirate și transmise mai departe. Așadar, data viitoare când îmbrăcăm o ie sau vedem o tânără purtând cu mândrie o catrință modernizată, să ne amintim de regina care a dansat la bal în opinci, de principesa care și-a plimbat eleganța prin lume în straie țărănești și de generațiile întregi de femei și bărbați care au țesut, cusut și purtat identitatea românească, fir cu fir, până astăzi. În fond, povestea iei este chiar povestea României - un basm scris nu cu cerneală, ci cu ac și ață, pe pânză albă, purtată la piept de un popor întreg. Și atâta timp cât se vor găsi inimi care s-o poarte, această poveste va merge mai departe, colorată și vie, dincolo de vremuri!
