Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Șase persoane reținute de polițiștii din Șomcuta Mare în urma unui conflict violent

Șase persoane reținute de polițiștii din Șomcuta Mare în urma unui conflict violent
Imagine ilustrativa

Șase persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din Poliția Orașului Șomcuta Mare, într-un dosar penal complex ce vizează comiterea mai multor infracțiuni, respectiv lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc la data de 24 iunie, în jurul orei 19.30, când polițiștii au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui conflict pe strada Mireșului din localitate, unde mai multe persoane se agresau reciproc. Având în vedere gravitatea situației, la fața locului au fost direcționați și luptători din cadrul Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Din primele verificări a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan, cele șase persoane implicate s-ar fi agresat fizic reciproc. Totodată, trei dintre acestea ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului unei persoane vătămate, unde ar fi manifestat un comportament violent.

În urma incidentului, mai multe persoane au necesitat îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, iar două dintre victime au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

După informarea acestora cu privire la drepturile legale, victimele au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au administrat probatoriul necesar, iar în baza probelor administrate s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de toate cele șase persoane implicate. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.

În cursul zilei de astăzi, persoanele reținute urmează să fie prezentate instanței de judecată, care va decide asupra eventualelor măsuri preventive.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire