Senatorul Chertif Costache a anunțat participarea sa la Târgul de Carte „Gaudeamus”, unde a fost lansat volumul „We the People – Discursurile istorice ale lui Donald Trump”, lucrare realizată sub coordonarea prof. univ. dr. Dan Dungaciu, cunoscut sociolog și analist geopolitic. Cartea reunește cele mai importante discursuri ale fostului președinte american Donald Trump, rostite începând cu anul 2016.
Parlamentarul a precizat că, în ultimele săptămâni, a avut mai multe ocazii de dialog cu Dan Dungaciu. În 15 noiembrie, profesorul a fost invitat în Baia Mare la conferința „Lumea lui Trump versus lumea lui Soros”, iar ulterior, de 1 Decembrie, s-a alăturat delegației Maramureș în cadrul Marșului Unirii, în calitate de proaspăt ales prim-vicepreședinte al AUR.
În mesajul său, senatorul Costache a apreciat caracterul distinct al volumului, subliniind că asocierea dintre două personalități diferite – Donald Trump, considerat una dintre figurile politice marcante și controversate ale lumii contemporane, și Dan Dungaciu, una dintre cele mai respectate voci ale analizei geopolitice din România – oferă cititorilor o perspectivă complexă asupra discursului politic american.
Potrivit senatorului, cartea evidențiază atât stilul direct și intuitiv al lui Donald Trump, cât și rigoarea analitică a lui Dan Dungaciu. „Trump este simbolul suveranismului direct, în timp ce Dungaciu reprezintă analiza lucidă și metodică. Unul face istorie, celălalt o explică”, a afirmat Chertif Costache.
Senatorul a adăugat că volumul contribuie la o mai bună înțelegere a dinamicilor politice globale, a dezbaterilor privind suveranismul și globalismul și a modului în care comunicarea politică influențează scena internațională. „Excelentul volum îngrijit de Dan Dungaciu ne ajută să înțelegem pe ce lume trăim”, a concluzionat acesta.
Senatorul Chertif Costache: „Volumul We the People ne ajută să înțelegem lumea în care trăim” – participare la lansarea cărții coordonate de prof. univ. dr. Dan Dungaciu























