Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost depus în Penitenciarul Baia Mare după ce polițiștii din Sighetu Marmației au pus în executare un mandat de închisoare emis pe numele său.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, în după-amiaza zilei de 24 iunie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Sighetu Marmației l-au identificat pe bărbat pe o stradă din municipiu.
Pe numele acestuia, Judecătoria Sighetu Marmației emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, după ce a fost condamnat la doi ani de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
După depistare și îndeplinirea procedurilor legale, polițiștii l-au escortat și l-au depus în Penitenciarul Baia Mare, unde își va executa pedeapsa dispusă de instanță.























