Un tânăr de 34 de ani este cercetat de polițiștii din Sighetu Marmației pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, după ce ar fi pătruns într-un imobil din municipiu și ar fi sustras mai multe bunuri. Suspectul a fost identificat la scurt timp de la sesizarea faptei, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție, în data de 21 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Sighetu Marmației au fost sesizați de o femeie în vârstă de 55 de ani, din localitate, care a reclamat că a fost victima unui furt.
Imediat după primirea sesizării, polițiștii au demarat activități specifice de cercetare, constituind o echipă operativă. Din verificările efectuate a reieșit că persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil situat pe strada Făget, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, provocând un prejudiciu estimat la aproximativ 600 de lei.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate cu celeritate, oamenii legii au reușit, în doar câteva ore, să identifice persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 34 de ani.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.























