Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Tânăr din Baia Mare, cercetat penal după ce și-ar fi reparat mașina avariată fără autorizație

Tânăr din Baia Mare, cercetat penal după ce și-ar fi reparat mașina avariată fără autorizație
Imagine ilustrativa

Un tânăr de 19 ani din Baia Mare este cercetat de polițiști după ce și-ar fi reparat autoturismul implicat într-un accident rutier fără a deține autorizația de reparație prevăzută de lege.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, în noaptea de 4 spre 5 iunie, în jurul orei 00:00, polițiștii băimăreni au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de reparare a unui autovehicul cu urme de accident fără îndeplinirea condițiilor legale.

Din verificările efectuate a reieșit că, în cursul zilei de 4 iunie, tânărul ar fi fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Acesta ar fi acroșat un alt autoturism în timp ce efectua o manevră, fără să se asigure corespunzător.

Anchetatorii susțin că, ulterior producerii accidentului, șoferul ar fi procedat la repararea avariilor autoturismului fără a deține autorizația de reparație emisă de poliție, așa cum prevede legislația în vigoare.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Ce prevede legea

Polițiștii atrag atenția că efectuarea de reparații asupra autovehiculelor sau mopedelor care prezintă urme de accident, fără existența unei autorizații de reparație eliberate de poliție, constituie infracțiune. Fapta este sancționată de Codul penal cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

De asemenea, conducătorii auto implicați în accidente rutiere soldate exclusiv cu pagube materiale au obligația de a se prezenta la unitatea de poliție competentă teritorial în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului, pentru întocmirea documentelor de constatare.

Excepție fac situațiile în care părțile implicate încheie o constatare amiabilă de accident sau cazurile în care șoferul deține o asigurare facultativă de avarii (CASCO), iar accidentul a produs exclusiv avarierea propriului vehicul.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire