Teatrul Municipal Baia Mare propune publicului, în perioada 4–7 iunie 2026, un program variat de spectacole, care îmbină dramaturgia contemporană, poveștile clasice pentru copii și evenimentele muzicale de amploare, desfășurate atât în sălile instituției, cât și în spații publice din oraș.
Premieră pe scena Studio: „Tigru” de Gianina Cărbunariu
Joi, 4 iunie, de la ora 19.00, publicul este invitat la cea mai recentă premieră a Teatrului Municipal Baia Mare – spectacolul „Tigru” de Gianina Cărbunariu. Montarea îi are ca semnatari pe scenograful Mihai Vălu, iar compozițiile originale și coordonarea muzicală sunt realizate de Călin Ionce.
Piesa pornește de la un scenariu aparent simplu — evadarea unui tigru de la zoo — pentru a construi o realitate tensionată, în care frica, imaginația și percepția colectivă devin personaje în sine. Mărturiile fragmentate și reacțiile comunității conturează o lume în care granița dintre real și imaginar se estompează progresiv, iar întrebarea centrală rămâne deschisă: cine gestionează mai bine frica — omul sau animalul?
Distribuția reunește actorii Eduard Bîndiu, Andrei Han, Cătălin Mocan, Denisa Blag, Alexandra Vanci, Wanda Tamas și Diana Podăreanu. Spectacolul se joacă la Sala Studio, are o durată de 90 de minute, iar prețul biletelor este de 30 lei (întreg) și 15 lei (redus). Vârsta recomandată: 14+.
„Albă ca Zăpada” – spectacol pentru cei mici
Sâmbătă, 6 iunie, de la orele 10.00 și 11.30, tot la Sala Studio, cei mici sunt invitați la spectacolul „Albă ca Zăpada”, adaptare de Kovacs Ildiko după Frații Grimm, în regia aceleiași autoare.
Spectacolul reinterpretează cunoscuta poveste a prințesei urmărite de mama vitregă, într-un univers accesibil copiilor, în care prietenia, curajul și solidaritatea celor șapte pitici devin elementele centrale ale narațiunii. Din distribuție fac parte actorii Irina Oțoiu, Ruxandra Lăzărescu și Vlad Crișan.
Durata spectacolului este de 60 de minute, iar prețul unui bilet este de 12 lei.
Spectacol-concert în Piața Cetății: „În inima cetății”
Duminică, 7 iunie, de la ora 18.00, publicul este invitat în aer liber, în Piața Cetății, la spectacolul-concert „În inima cetății”, cu regia muzicală semnată de Călin Ionce și scenografia realizată de Mihai Vălu.
Evenimentul propune un mix energic de funk, disco, hituri internaționale și teme consacrate din repertoriul românesc, într-un show construit în jurul ideii de energie colectivă și bucurie împărtășită. Intrarea este liberă.
„Groapa din tavan” de Matei Vișniec – spectacol în Sala Mare
Tot duminică, 7 iunie, de la ora 19.00, Teatrul Municipal Baia Mare propune publicului spectacolul „Groapa din tavan” de Matei Vișniec, în regia lui Andrei Han. Scenografia este semnată de Mihai Vălu, iar coregrafia îi aparține lui George Pop.
Textul explorează, într-o cheie intensă și actuală, experiența a doi soldați surprinși de război și obligați să supraviețuiască într-un spațiu închis, unde tensiunea, umorul și fragilitatea umană se împletesc într-un discurs scenic profund emoționant.
Din distribuție fac parte Alex Macavei, Cătălin Mocan, Mircea Gligor, Marcel Mache Mîrza, Larisa Miskolczi, precum și corpul de balet al teatrului. Spectacolul se joacă în Sala Mare, cu publicul pe scenă, are o durată de 90 de minute, iar prețul biletelor este de 30 lei (întreg) și 15 lei (redus).
Bilete și informații utile
Biletele pot fi achiziționate online, prin platformele www.myticket.ro și www.entertix.ro, sau direct de la casieria teatrului (plată cash sau card), conform programului:
- luni și marți: închis (rezervări telefonice între 11.00–16.00)
- miercuri și joi: 12.00–14.00
- vineri, sâmbătă și duminică: 17.30–19.30 și cu o oră înainte de spectacole
Informații și rezervări: 0736 216 437 (Dramă și Revistă) și 0730 270 926 (Secția Păpuși), de luni până vineri între 11.00–16.00, respectiv sâmbăta între 12.00–13.00.























