Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Trupul unui adolescent de 15 ani, găsit fără viață pe un teren extravilan din Cicârlău. Poliția a deschis un dosar penal

Trupul unui adolescent de 15 ani, găsit fără viață pe un teren extravilan din Cicârlău. Poliția a deschis un dosar penal

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tăuții-Măgherăuș desfășoară cercetări într-un dosar penal deschis pentru infracțiunea de ucidere din culpă, după ce trupul neînsuflețit al unui adolescent a fost descoperit pe un teren extravilan din localitatea Cicârlău.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, oamenii legii au fost sesizați în cursul zilei de 1 iunie cu privire la faptul că pe un teren aflat în afara localității se află o persoană care nu prezintă semne vitale.

Echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la fața locului, iar în urma verificărilor au stabilit identitatea persoanei. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 15 ani.

În urma examinării vizuale efectuate la fața locului, polițiștii nu au constatat existența unor urme de violență pe corpul adolescentului.

Pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș, unde va fi efectuată necropsia.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca rezultatele investigațiilor medico-legale și ale anchetei să clarifice împrejurările în care s-a produs decesul.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire