[caption id="attachment_318942" align="aligncenter" width="750"] Imagine ilustrativa[/caption]
Pompierii din Maramureș au avut un sfârșit de săptămână intens, marcat de un număr ridicat de intervenții și situații de urgență gestionate contracronometru. În perioada 24 – 27 aprilie 2026, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” au răspuns la nu mai puțin de 91 de solicitări, intervenind pentru salvarea de vieți, stingerea incendiilor și limitarea pagubelor materiale.
Cea mai mare parte a misiunilor a revenit echipajelor SMURD, care au acordat primul ajutor medical în 63 de cazuri. În paralel, pompierii militari au intervenit la 15 incendii, dintre care șase au afectat vegetația uscată și fondul forestier, iar alte nouă au izbucnit la locuințe, coșuri de fum sau în zone cu deșeuri.
Intervențiile au inclus și gestionarea a patru accidente rutiere, unele dintre acestea necesitând prezența echipajului de Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT după semnalarea prezenței unui urs în localitatea Vișeu de Jos, pentru a preveni eventuale incidente.
Unul dintre cele mai dificile episoade ale weekendului l-au constituit incendiile de vegetație uscată, care au afectat peste 550 de hectare în mai multe localități, printre care Lăpușel, Asuaju de Jos, Ardusat, Remeți, Nistru și Săpânța. Intervenția de duminică din zona Jilărescu, pe raza comunei Săpânța, a mobilizat un număr considerabil de pompieri militari și voluntari, dar și personal silvic, lupta cu flăcările desfășurându-se ore întregi, în condiții dificile, pe fondul vântului puternic.
Problemele au fost amplificate de avertizarea meteorologică de cod portocaliu de vânt emisă pentru ziua de duminică. În acest context, pompierii din Baia Mare au intervenit pentru îndepărtarea unor crengi căzute peste autoturisme și pentru degajarea unor elemente de acoperiș desprinse, care reprezentau un pericol pentru trecători.
Reprezentanții ISU reamintesc că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege și poate avea consecințe grave, mai ales în condiții de vânt, când focul se poate extinde rapid către locuințe sau păduri. Totodată, fumul dens reduce vizibilitatea în trafic și crește riscul de accidente.
Autoritățile fac apel la cetățeni să semnaleze de urgență orice incendiu la numărul 112 și să ofere informații cât mai precise despre locație. Pentru informații utile privind comportamentul în situații de urgență, populația poate accesa platforma națională „Fii pregătit” sau aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit.























