Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ziua Copilului, sărbătorită cu „Porți deschise” la Camera Deputaților: spectacole, sport și surprize pentru cei mici

Ziua Copilului, sărbătorită cu „Porți deschise” la Camera Deputaților: spectacole, sport și surprize pentru cei mici

Camera Deputaților organizează luni, 1 iunie 2026, între orele 10:00 și 17:00, evenimentul „Porți deschise”, dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Accesul va fi gratuit pentru copii și însoțitorii acestora, prin intrarea C1 dinspre Bulevardul Națiunile Unite.

Vizitatorii vor putea descoperi o parte dintre cele mai reprezentative spații ale Camerei Deputaților, printre care sălile „I.I.C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „I.G. Duca”, „Mihai Viteazul” și „C.A. Rosetti”, dar și Galeria de onoare, Galeria presei, sala de plen și Cabinetul președintelui Camerei Deputaților.

Programul pregătit pentru cei mici include spectacole de teatru și magie, întâlniri cu personaje fantastice, ateliere de origami, pictură pe față, tobogane gonflabile, jocuri cu premii și concerte susținute de fanfara militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. De asemenea, vor avea loc demonstrații spectaculoase de drill team și prezentări de tehnică specială, inclusiv elicoptere, drone, simulatoare de zbor și căști VR, cu sprijinul reprezentanților MAI și MApN.

Copiii vor avea acces și la zone sportive dedicate artelor marțiale, șahului, rugbyului, handbalului, baschetului, tenisului de masă, automobilismului și golfului. Totodată, pasionații de fotbal vor putea admira Cupa Campionilor Europeni câștigată de Steaua București în urmă cu 40 de ani.

În cadrul evenimentului va avea loc și „Turneul micilor campioni”, competiție de tenis organizată la baza sportivă „Ion Rațiu” din incinta Palatului Parlamentului.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire